Camion cu moloz deşertat, cu nesimţire maximă, pe marginea digului Brăila - Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Camion cu moloz deşertat, cu nesimţire maximă, pe marginea digului Brăila - Galaţi

• autorităţile locale încearcă să-i depisteze pe vinovaţi • gestul celor care au făcut asta este cu atât mai urât cu cât depozitul de deşeuri inerte al municipiului se află foarte aproape de locul unde a fost basculată grămada de moloz

 

Pe marginea digului Brăila - Galaţi se aruncă în mod curent tot felul de deşeuri care strică aspectul zonei, iar autorităţile locale au făcut eforturi, în ultima perioadă, pentru menţinerea curăţeniei. Din păcate, după strângerea deşeurilor apar altele în loc, într-un ritm căruia societăţile de salubrizare nu prea pot să-i facă faţă. Iar asta în situaţia când gunoiele se aruncă cu sacoşa sau cu sacul, de către şoferi sau căruţaşi certaţi cu bunul simţ! Când însă se aruncă deşeuri direct cu camionul, situaţia devine nu doar imposibil de gestionat ci şi de-a dreptul jenantă, dacă e privită prin prisma gradului uriaş de nesimţire de care dau dovadă cei ce se pretează la astfel de gesturi! În noaptea de joi spre vineri, pe marginea digului, în apropiere de noua staţie de epurare a municipiului, a apărut o ditamai grămada de deşuri inerte, care nu putea fi dusă acolo decât cu un camion de mari dimensiuni. Fără să se gândească nicio clipă la aspectul deplorabil pe care îl lasă în urmă, pe marginea unei şosele pe unde circulă mii de maşini zilnic, cineva a basculat grămada de resturi provenite din demolări, apoi şi-a luat tălpăşiţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. “E un gest incalificabil, mai ales în contextul în care depozitul de materiale inerte al municipiului se află foarte aproape de acest loc, lângă trecerea bac de la Smârdan. Cei care au făcut asta au preferat să strice imaginea zonei, în loc să dea 9 lei per metru cub pentru a depozita aceste materiale inerte în condiţii legale. Am anunţat Poliţia Locală şi sperăm că autorii vor fi identificaţi şi traşi la răspundere. În ceea ce priveşte deşeurile, acestea vor fi luate de acolo şi duse la  depozitul de inerte, pentru că nu putem lăsa zona să arate aşa”, ne-a declarat Dumitru Munteanu, directorul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală din cadrul Primăriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro