„La Făurei s-a stabilit un număr record de spectatori, peste 500 de fani ai sportului rege au venit să susţină echipa manageriată de Bănel Nicoliţă. A fost spectacol pe gazon, dar şi în tribună. Fanii locali i-au susţinut pe Bănel et company pe tot parcursul întâlnirii. Omul meciului a fost Bănel Nicoliţă” - citat din ediţia de ieri a cotidianului „Obiectiv”.
Nu mă pricep la fotbal. Ei bine, da, recunosc. În ciuda zicalei “toţi se pricep la politică, la agricultură şi la fotbal”, eu sunt sinceră: sunt fan de ocazie al echipei naţionale, adică urmăresc din când în când câte un meci important, şi cam atât. Tocmai de aceea nu ştiu foarte multe despre Bănel Nicoliţă, despre activitatea lui sportivă. Ştiu doar că a ajuns foarte departe în fotbal, fiind cotat drept unul dintre cei mai buni jucători români. Am mai citit câte ceva despre acel autogol de pomină şi de faptul că nu a reuşit să se adapteze la nu ştiu ce echipă de top din străinătate, drept pentru care a decis să revină în România. A jucat o vreme în echipa lui Hagi, de unde, fără să se ştie foarte clar de ce, a plecat. Nu oriunde, ci s-a întors ACASĂ. A spus “pas” elitei fotbalistice şi a venit la Făurei.
Nu cunosc dedesubturile acestei decizii, habar n-am ce l-a determinat pe Bănel să fie atât de radical. Văd însă foarte clar “minunea” care s-a produs la Făurei odată cu întoarcerea lui. Văd cum, într-un oraş prăfuit din Bărăgan, un oraş în care nu se întâmpla nimic, renaşte bucuria. Bucuria de a face ceva, de a susţine ceva, de a avea un ţel.
Evident, Bănel nu le-a dat de mâncare celor trei mii şi ceva de locuitori, nu a creat locuri de muncă, nu a finanţat nu ştiu ce proiecte, nu a adus investitori. Făureiul nu a devenit peste noapte raiul brăilean al bunăstării. Însă a făcut ceva mult mai important. Le-a reamintit tuturor, dar, în special, tinerilor şi copiilor din Făurei, că există speranţă. Că poţi să evadezi din sărăcie, din umilinţă, din deznădejde. Important este să vrei şi să ai încredere în tine.
“Eram sărac şi jucam desculţ. Acum sunt realizat. Să pleci din Făurei şi să joci la European, în Champions League, e ceva”, spunea cu nişte ani în urmă Bănel.
Da, Bănel, e ceva! E ceva să ajungi unde ai ajuns tu. Dar, mai important decât acel “ceva” e că, după ani, nici nu mă interesează de ce, ai ales să te întorci ACASĂ şi să faci “ceva” pentru zecile, sutele de tineri şi copii săraci din Făurei şi din împrejurimi. E mai mult decât “ceva” faptul că, datorită ţie, copiii aceştia (de care, înţeleg, eşti în permanenţă înconjurat şi care te adoră) au primit o şansă. Ei joacă acum fotbal, datorită ţie, pe un stadion refăcut, modernizat şi în echipament sportiv ... nu desculţi ca tine! Eşti un exemplu pentru ei, iar comunitatea realizează asta. Căci, sute de oameni în tribună la fiecare meci, spune, de asemenea, “ceva”! Vin ei pentru spectacol, nu-i vorbă, nu te-mpiedici zi de zi de şansa de a vedea pe viu şutul unui internaţional, dar, cred eu, e şi o formă de recunoştinţă, de respect şi de mândrie locală.
Şi mai poţi fi un exemplu pentru “ceva”, Bănele - revenind la Făurei, ai demonstrat că poţi să pleci în lume, să te realizezi, să faci bani, să cunoşti faima, iar, la un moment dat, când nu te mai regăseşti printre străini, nu e nicio ruşine să te întorci acasă. Ba chiar, e o binecuvântare să te “dăruieşti” alor tăi.
Poate, într-o bună zi te vei întoarce la elita fotbalistică, acolo unde, de fapt, îţi şi e locul. Dar, să fie clar, la Făurei binele va fi fost deja făcut, iar angrenajul acela încremenit atâta vreme, urnit suficient de bine încât să funcţioneze şi fără să fii prezent 24 de ore din 24. De fapt, de atât avea nevoie Făureiul, ca, de altfel, aproape toate comunităţile acestea mici, lăsate în derizoriu – de un impuls.
Tu ţi-ai făcut datoria, bine ar fi ca şi alţii să-ţi urmeze exemplul.
Eu, sincer, am învăţat ceva din lecţia ta şi deja mă gândesc foarte serios ce aş putea face pentru copiii din cartierul meu - sărac, prăfuit, din care se răzbeşte la fel de greu. La urma urmei, nu e chiar aşa dificil să-ţi găseşti calea spre acel “ACASĂ” din oraşul, cartierul sau din satul tău.
Tu eşti doar unul dintre cei care-au găsit-o. Dar oricine cred că o poate găsi. Cu o singură condiţie: să nu fi uitat deja de unde ai plecat.
