Operaţii amânate, cadre sanitare care au încetat activitatea şi pacienţi nemulţumiţi, aşa a arătat greva de o zi din sănătate. Angajaţii din instituţiile de sănătate brăilene au participat, luni, la greva de solidaritate cu profesorii şi funcţionarii publici, care au declanşat greva generală pe termen nelimitat. Încă de dimineaţă, în curtea spitalelor au ieşit zeci de cadre sanitare, majoritatea membri ai Sindicatului "Sanitas", pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului.
Pe toată durata protestului, între orele 7.00 şi 15.00, au fost asigurate urgenţele medicale cu o treime din numărul de salariaţi. În locurile de acces în unităţile spitaliceşti au fost afişate anunţuri despre greva de solidaritate, astfel încât populaţia să fie informată, iar intrarea a fost permisă numai urgenţelor. Această situaţie a creat nemulţumiri în rândul aparţinătorilor bolnavilor, care au încercat să forţeze intrarea în spitale, pentru a le duce celor internaţi hrană şi medicamente. "Am ieşit în mijlocul lor şi le-am explicat situaţia în care s-a ajuns din vina guvernanţilor, că trebuie să vină cu pungile de medicamente şi cu mâncare de acasă. Unii ne-au înjurat, alţii ne-au înţeles şi au plecat, urmând să revină după ora15.00. Pachetele cu hrană şi medicamente au fost transmise prin colegii noştri la pacienţi. Ne cerem scuze populaţiei pentru această situaţie, dar s-a ajuns aici întrucât guvernanţii noştrii îşi bat joc de bugetari, exact de pătura de jos, consideră dumnealor că de la noi o să recupereze toată sărăcia ţării", ne-a declarat Aurelia Chelariu, preşedintele interimar al "Sanitas" Brăila.
Medicii nu au consultat şi nu au internat bolnavi cronici, iar cabinetele medicale din Policlinică au fost închise. Pe durata desfăşurării grevei, la spitalul Judeţean au fost doar două operaţii, una de apendicită acută şi cealaltă de ocluzie. "Medicii au fost alături de noi, în sensul că nu ne-au împiedicat să facem greva, dar nu ni s-au alăturat la proteste, doar la Spitalul Judeţean au fost câţiva. Vreau să aduc mulţumiri dr. Antoneta Ioniţă de la UPU, pentru că ne-a înţeles şi împreună cu colectivul de acolo au triat strict urgenţele", a mai precizat liderul sindical.
Protestul din sănătatea brăileană s-a derulat fără incidente majore, care să necesite intervenţia forţelor de ordine. Preşedintele interimar al Sanitas Brăila nu a exclus posibilitatea declanşării grevei generale în sistemul sanitar în perioada asumării răspunderii Guvernului în Parlament. "Nu este exclus ca această sărăcie să ne scoată în stradă definitiv şi să încetăm activitatea, riscând să se întâmple ca acum câţiva ani în Franţa, când în timpul unei greve de două ore, au murit mai mulţi pacienţi. Continuăm acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea grevei generale în sănătate", a spus Aurelia Chelariu.
Astăzi, între orele 11.00 şi 13.00, sindicalişii de la "Sanitas" vor participa la mitingul de pe platoul din faţa Palatului Administrativ, alături de alte organizaţii sindicale.