Cadouri de Paşti pentru pensionarii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cadouri de Paşti pentru pensionarii brăileni

Uniunea Judeţeană a Pensionarilor (UJP) Brăila a distribuit, joi, daruri de Paşti, de care au beneficiat 200 de membri cu venituri foarte mici. Pachetele cu alimente şi produse pascale tradiţionale au fost acordate bătrânilor cu pensii sub 500 de lei, prioritate având cei mai săraci. După cum a precizat Ion Petrea, preşedintele UJP Brăila, acţiunea a fost organizată în colaborare cu Asociaţia "Club Ana Aslan" şi Asociaţia Teritorială de Asistenţă Socială pentru Persoane vârstnice şi Pensionari din judeţul Brăila, iar pachetele au fost oferite din partea Primăriei municipiului şi a altor oficialităţi locale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro