Mergi la conţinutul principal

Căruța cu proști

La cât de mult nu-și dorește cuplul Iohannis – Cîțu să lase USR la guvernare, poți trage cam două concluzii logice. Prima: USR încurcă cu adevărat niște șmenuri ale PNL, pentru că deh, tot timpul mai e ceva de furat, iar filosofia poporului român e cam aceeași: a furat, dar a și făcut. Și problema e că părea că mai degrabă face USR – vezi ministrul Transporturilor, Drulă – și mai mult fură PNL.

A doua: Iohannis are o problemă pur personală cu USR, după ce formațiunea pluseriștilor a îndrăznit să iasă de la guvernare, să-i dea cu flit lui Cîțu și apoi și lui Iohannis, președintele considerând că răzbunarea supremă pentru el (și Cîțu) față de USR este să îl lase în opoziție.

Nu știu exact care ar putea fi motivația reală din spatele încăpățânării cu care Iohannis și Cîțu nu doresc refacerea fostei alianțe de guvernare, dar, oricare ar fi, e la fel de puerilă. Deși, personal, tind să cred că este mai degrabă a doua.

Da, oricare ar fi explicația, Iohannis dă dovadă de o gândire politică infantilă, ca să nu spun tâmpă. Sau, mai degrabă, de una cât se poate de românească. Iohannis a dovedit încă o dată că neamțul din el e tot român, chiar dacă atunci când tace pare că nu. Care ar fi logica unei alianțe, de fapt, a unei milogiri în fața PSD, pentru a susține guvernul minoritar PNL-UDMR? Și care ar fi logica unei guvernări minoritare în condițiile actuale de criză profundă? De fapt, chiar dacă s-a dovedit că statul român de multe ori mai mult încurcă decât rezolvă o problemă – vezi bulibășeala cu noile măsuri anti-pandemie - și că România se descurcă și fără un guvern cu puteri depline, nu este cea mai propice perioadă pentru experimente de genul ăsta - guvern provizoriu, guvern minoritar sau chiar alegeri anticipate. Iohannis pare dispus să își ducă prostia până la capăt, dar nu cred că e momentul. Chiar va fi o iarnă grea și nu din punct de vedere meteorologic – deși, la ce „noroc” avem, aproape sigur va fi o vreme crâncenă. Dar, pe lângă tragedia sanitară, există o criză energetică, ce va duce la una socială și la una economică generală. Nu există dubii în privința asta. Și ar fi bine ca cineva să țină, totuși, frâiele, chiar dacă România o va lua prin șanț – măcar să o ajute să nu se răstoarne. Pentru că, momentan, țara pare a fi o căruță cu oameni politici proști, preocupați exclusiv să se certe, fără să fie deloc atenți la drum.

Firesc, logic, normal ar fi ca guvernarea să fie una majoritară, iar la fel de firesc, logic, normal ar fi ca această majoritate să fie formată de PNL în alianță cu USR și UDMR, ca până recent. Asta ca să nu pară că USR chiar încurcă niște socoteli sau că iresponsabilitatea președintelui merge până acolo încât să lase căruța cu proști să se răstoarne. Mai ales că tot cei care trag de fapt căruța vor avea de suferit.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro