Călători luaţi ostatici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Călători luaţi ostatici

De câteva zile, S.C. BRAICAR S. A. şi-a trimis din nou potera pe teren pentru a vâna eventualii călători clandestini. Iniţial, am avut impresia că este vorba despre  acţiunea de control care vizează respectarea vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă, respectarea timpului de odihnă sau documentele şoferilor şi ale autovehiculelor etc., acţiune care se desfăşoară în această perioadă în toate statele membre ale Uniunii Europene.  Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, prin acţiunea “Truck&Bus”, autovehiculele pot fi trase pe dreapta în scopul prevenirii accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii auto. La noi însă, această acţiune este combinată cu un tip de haiducie practicată de angajaţii BRAICAR, care îşi realizează astfel planul pentru amenzile aplicate.

Ascunse după autoturismele parcate pe principalele artere de circulaţie, controloarele societăţii brăilene de transport în comun, însoţite de mai mulţi poliţişti, opresc autobuzele între staţii şi se năpustesc pline de zel asupra călătorilor pentru a verifica dacă au sau nu bilete sau abonamente. Într-una din zilele săptămânii trecute, după minute în şir de aşteptare în staţie, când, în sfârşit a apărut autobuzul care urma să mă transporte către casă, am asistat la o scenă de-a dreptul jenantă pentru secolul în care trăim. După o zi de muncă şi de zăpuşeală, călătorii s-au  înghesuit ca sardelele, abia reuşeau să îşi ţină echilibrul sau să îşi composteze biletul când, brusc,  autobuzul încins de căldură şi de diverse mirosuri de transpiraţie a fost tras pe dreapta de câţiva poliţişti şi au năvălit controloarele BRAICAR. Pentru că nu era un culoar de trecere nici în faţa autobuzului, nici în spate, unde se hârjoneau nişte puradei, distinsele angajate ale societăţii de transport în comun s-au mulţumit să se răţoiască la călătorii care erau la uşa din mijloc cu biletele în mână, dar care nu reuşiseră să ajungă la un compostor şi i-au tras jos din maşină, îngroşând astfel numărul celor aflaţi pe trotuar şi păziţi de câţiva poliţişti. Mulţumite de captură doar din uşa autobuzului şi realizând că nu pot face nici măcar un pas în respectivul mijloc de transport, angajatele BRAICAR au făcut semn şoferului că poate pleca şi s-au aşezat din nou la pândă.

Aşadar, joi, o întreagă desfăşurare de forţe, mai multe echipaje de poliţie şi angajaţi ai SC BRAICAR SA  au oprit în trafic mijloacele de transport în comun, “bifând” o  acţiune care se desfăşoară în această perioadă în toate statele membre ale Uniunii Europene.  Dar, la noi, nu au verificat frecvenţa autobuzelor, nu au vrut să vadă condiţiile în care se circulă la ore de vârf pe traseele din Brăila; controloarele BRAICAR au stat doar la pândă şi au dat amenzi, iar poliţiştii i-au păzit pe călătorii luaţi ostatici. Întreb: cui i-a folosit acest soi de acţiune?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro