„V-aţi ales o meserie grea. Este cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (...) Meseria de politician este grea şi foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan” – asta declara, zilele trecute, cu o nonşalanţă revoltătoare, Daniel Barbu, un senator ALDE, la o reuniune a Ligii Aleşilor Locali ai ALDE.
Un senator care nu consideră că a spus o prostie, care nu crede că a vorbit gura fără el, care spune că nu are de ce să-şi ceară scuze şi care este convins că are dreptate. „De ce să-mi pară rău? Nu înţeleg. E o meserie grea şi riscantă peste tot în lume. Papa Francisc a spus că ştirile pe surse sunt o formă de terorism. Deci gândiţi-vă că politicienii, în general, sunt judecaţi după ştiri pe surse. Deci este o meserie riscantă” – a fost explicaţia şi mai halucinantă a individului în cauză. Un senator care are meseria de politician şi care nu a fost contrazis, în aberaţia spusă, de niciunul dintre zecii de aleşi ALDE prezenţi la acel discurs. Nu! Ei, politicienii ALDE – şi nu numai -, în frunte cu şeful lor, Călin Popescu Tăriceanu, care n-a avut nicio reacţie, chiar cred cu tărie că au o meserie a naibii de riscantă!
Da, politicienii riscă mult să fie prinşi când fură, când mint, când se bagă în faţă la schimbarea permisului, când îşi angajează rudele şi amantele, când îşi clădesc averi ascunse, când dorm în parlament, iar presa asta teroristă difuzează imagini cu ei.
De fapt, singurul lor risc este să fie prinşi de DNA cu şpaga în mână sau în conturi. În rest, mai riscă să fie înjuraţi pe internet şi, poate, uneori, huiduiţi în public, atunci când au curaj să apară. Dar cam atât. Acestea sunt singurele lor riscuri. Cei mai mulţi dintre ei nu riscă nici măcar să nu mai fie aleşi, chiar dacă sunt dovediţi hoţi, corupţi, mincinoşi. Nici măcar când sunt condamnaţi definitiv.
De fapt, aşa stau lucrurile pentru politicienii noştri, în frunte cu alde Barbu şi Tăriceanu: politica este o meserie. O meserie în care ai un salariu baban, privilegii cât cuprinde, obligaţii cât mai puţine, imunitate, maşină, şofer, secretară, plecăciuni, şpagă, afaceri, şmenuri... Cam asta e politica la români.
Nu, politica este şi trebuie să fie o vocaţie, un privilegiu, o pasiune, o chemare – lucru pe care politicienii români, în marea lor majoritate, nu l-au înţeles niciodată. Sau nu au vrut să-l înţeleagă, pentru că altfel ar fi trebuit să plece de mult. Ei au ales să practice o meserie, ca şi aia de pe centură, cu plata (votul) înainte. Diferenţa este însă că lucrătoarele de pe centură sunt mult mai cinstite: ele măcar îşi fac treaba pentru care sunt plătite.
