Aproape 40.000 de tineri români studiază acum în străinătate, iar numărul lor creşte de la an la an, arată un studiu efectuat de o companie de consultanţă educaţională ce reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din întreaga lume. Un studiu complex, care atrage atenţia şi asupra a două aspecte ce ar trebui să ne îngrijoreze: unu - pleacă elitele, doi - cel mult 500 dintre studenţii plecaţi într-un an se mai întorc acasă.
De ce aleg tinerii aceştia să studieze în străinătate? Fiţe, mofturi, copii de bani gata, ei bine, da, mai sunt şi astfel de răspunsuri. Pentru că da, încă mai sunt români care pur şi simplu refuză să vadă realitatea. O realitate din ce în ce mai crudă a unui sistem universitar învechit, înţepenit, cu programe puţine de studii, neadaptate pieţei, cu orare stufoase, aglomerate, cu prea multe specializări neatractive, fără viitor. Un sistem incapabil să se reconstruiască în jurul unor valori şi principii care să ofere calitate, respect şi performanţă. Un mediu academic ros, în care multe dintre adevăratele valori au fost date la o parte, iar locurile lor au fost ocupate de pseudointelectuali cu diplome obţinute la partid pe baza unor plagiate.
Evident, mai sunt şi universităţi/facultăţi care cu brio concurează cu cele din Europa. Dar par doar picături într-un ocean imens de instituţii în care doar achitarea taxei de studii contează. Iar când ajungi atât de jos încât accepţi studenţi chiar şi fără diplomă de bacalaureat, orice comentariu îşi pierde rostul. Practic, în România de astăzi se face şcoală cantitativ, nu calitativ, cheltuid anapoda pe mediocritate, în timp ce pentru studenţii cu adevărat merituoşi sistemul nu-i capabil să ofere nici măcar un minim de confort şi decenţă.
De exemplu, nu pot să-mi şterg din minte imaginile pe care le-am tot văzut lunile acestea pe toate posturile de televiziune începând cu perioada înscrierilor, examenelor, afişării rezultatelor, apoi a căutării unui loc în cămin şi, în final, a condiţiilor inumane de cazare. Facultăţi de top, gen medicină, ASE, inginerie, arhitectură, arte, domenii spre care se îndreaptă an de an elita absolvenţilor... câtă umilinţă, câtă bătaie de joc. Ce cozi, ce paznici tupeişti, ce secretare indolente, ce mizerie! Acesta este respectul pe care statul român şi universităţile îl acordă tinerei generaţii?! Şi nu de anul acesta sau de anul trecut. De ani ne zbatem în aceleaşi probleme, aceleaşi neajunsuri, ne confruntăm cu aceeaşi nepăsare şi aceeaşi batjocură.
Ştiu că pentru unii dintre voi e greu să înţelegeţi, dar realitatea aceasta e: pentru copiii noştri, demnitatea nu e nici vis, nici fiţă. E modul lor de a trăi. Iar în această ţară atât de prăbuşită fizic şi moral, pur şi simplu nu se regăsesc.
„În România este o societate care funcţionează anormal, coruptă, în care tinerii cu potenţial şi dorinţă de muncă nu îşi găsesc locul meritat. De aceea ne pleacă aceşti oameni care ar putea să dea ţara asta pe brazdă”, explică specialistul în educaţie Marian Staş, printre altele şi profesor de matematică la Harvard. Scurt şi la obiect... Şi dureros de adevărat.
La urma urmei, priviţi în jur. Ce ar putea să facă în România de astăzi minţi atât de sclipitoare precum Radu Andrei şi Alex Tatomir? Ce loc am putea să le oferim în această societate atât de bolnavă sutelor de olimpici din generaţia lor? Voi chiar îi vedeţi pe copiii aceştia continuându-şi performanţele în căminele alea jegoase, cu 4-5 paturi în cameră şi baie pe hol?! Voi chiar îi vedeţi performând în acest stat condus de penali, corupţi şi analfabeţi?!
PS. Pe când scriam acest editorial, a ajuns la mine vestea că Rovana Plumb e noul ministru interimar al Educaţiei. Voi chiar mai credeţi în viitorul acestei ţări?!
