Câinii maidanezi şi tupeul anormalităţii

Evident că nu! E normal ca hingherii să renunţe la tentativa de a-i captura, pe motiv că se simt timoraţi de prezenţa unei iubitoare de animale? Bineînţeles că nu! E normal ca adulţii şi mai ales copiii să rişte oricând să fie atacaţi pe stradă de câini agresivi, e normal să ţi se întoarcă stomacul pe dos când te strecori printre fecalele de pe trotuar sau e normal să nu te poţi odihni noaptea din cauza câinilor care latră aproape continuu, apărându-şi teritoriul din preajma tomberoanelor unde găsesc resturi de mâncare? Nu, nu şi iar nu! Atunci, până când va trebui să acceptăm aceste lucruri ca făcând parte din normalitatea cotidiană? Eu îmi asum riscul pentru un răspuns foarte tranşant la această întrebare: generaţia noastră nu va apuca să vadă problema câinilor rezolvată şi probabil la fel va păţi şi generaţia următoare. Impotenţa autorităţilor şi manifestările unor aşa-zişi iubitori de animale, care frizează uneori patologicul, vor prelungi spre infinit actuala stare de fapt.

E clar că prezenta formă de organizare a serviciului de ecarisaj din Brăila nu are cum să dea rezultate. Să fim serioşi, cei câţiva hingheri care se lasă alergaţi de iubitorii de câini şi care reuşesc cu chiu cu vai să se întoarcă la padoc cu câteva exemplare pe săptămână n-au cum să cureţe oraşul nici de acum într-o sută de ani! De altfel, lucrurile sunt astfel aşezate încât pentru şeful hingherilor, Vasile Horez, nici nu contează foarte mult câţi câini capturează atât timp cât el încasează bani de la Primărie pentru fiecare patruped găzduit în adăpostul de la Lacu Sărat. A reuşit să prindă 300 de câini, pentru care ia câte 3,8 lei pe zi, s-a scos de un decont lunar de 34.200 lei, adică 410.400 lei (4,1 miliarde de lei vechi) pe an! Pare un raţionament rezonabil, pentru o afacere din care să iasă suficient, cu un efort cât mai mic. Din câte se vede, Primăria se complace în această situaţie. Mai mult chiar, în ultima perioadă, a dat dispoziţie ca maidanezii să fie capturaţi doar dacă există sesizare scrisă de la cetăţeni. Asta în numele unei concesii făcute vehemenţilor iubitori de animale, cei care nu acceptă sub nicio formă strângerea câinilor de pe domeniul public. Ca alternativă, ei cer o campanie masivă de sterilizare a patrupedelor, spunând că, odată lăsaţi fără instinctul de reproducere, vor deveni blânzi ca nişte mieluşei şi nu vor mai muşca pe nimeni, niciodată.

Ca să scape de Horez, iubitorii de animale au promis că se vor ocupa ei de sterilizare, dar deocamdată nu i-a văzut nimeni apucându-se de treabă. De fapt, cine sunt cei care se bat pentru câini şi ce-i mână pe ei în luptă? E clar că există persoane care pun foarte mult suflet în această chestiune şi iubesc câinii necondiţionat, pur şi simplu, fiindcă aşa le este construită fibra interioară. Dar oare pot fi consideraţi iubitori de animale şi cei care aruncă resturi de mâncare de la balcon fiindcă sunt prea comozi ca să se deplaseze până la tomberon, cei care vor câini lângă bloc ca să îşi ştie maşina păzită sau cei care îşi scot câinele din curte ca să îşi facă nevoile pe stradă? Pot fi, dar nu în sensul civilizat al cuvântului. Civilizat este ca atunci când iubeşti un animal să îi oferi adăpost şi hrană şi, mai ales, să îţi asumi responsabilitatea pentru acţiunile animalului respectiv. Aşa se întâmplă în ţările normale, ale căror locuitori dacă ar vedea cum mişună câinii printre galantarele cu carne din Hala Mare ne-ar eticheta imediat ca făcând parte din Lumea a Treia. Ceea ce, să recunoaştem, nu e foarte departe de adevăr!