Concursul naţional de pictură şi grafică "Vespasian Lungu", organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii "Vespasian Lungu" din Brăila, ajuns la a XVI-a ediţie, şi-a desemnat vineri câştigătorii, în urma jurizării lucrărilor înscrise. Juriul, prezidat de artistul plastic Gheorghe Mosorescu şi avându-i ca membri pe Vasile Gaiţă, Florian Luncan, Marilena Ioanid şi Ionel Radu, a ales cele mai bune lucrări dintre cele 157 înscrise la secţiunile pictură şi grafică. Au fost instituite două grupe, pe categorii de vârstă, respectiv juniori (cu vârsta până la 14 ani împliniţi) şi seniori.
Dintre cei 73 de concurenţi, elevi ai şcolilor populare de arte, din 15 oraşe ale ţării, juriul a acordat premii pentru secţiunile grafică, pictură şi la categoria juniori. Astfel, la grafică au fost acordate: premiul I - Laurenţiu Iulian Nistor (Focşani), premiul II - Adela Roşu (Timişoara), premiu III - Dragoş Păvăloi (Iaşi), premiul III, ex- equo: Ion Zaiţ (Botoşani), menţiune 1- Eva Simonfi (Tg. Mureş), menţiune 2 - Marina David (Brăila), menţiune 3- Radu Zonda (Iaşi), menţiune 4 - Gabor Bancea (Sf. Gheorghe). La pictură au fost acordate: premiul I - Flavius Simina (Sibiu), premiul II - Maria Gardan (Târgovişte), premiul III - Valeriu Daniel Năstase (Focşani), premiul III ex-equo- Ştefania Georgescu (Bucureşti), menţiune 1- Sebastian Beianu (Braşov), menţiune 2- Raluca Moisoiu (Tg. Mureş), menţiune 3 - Ana Maria Cristofir (Craiova), menţiune 4 - Diana Corina Hoţiu (Cluj).
La categoria juniori, premiul I - Gavriliu Ana-Ruxandra (Brăila) premiul I ex - equo- Adriana Turcu (Târgovişte), premiul II - Nemeea Oprişan (Brăila), premiul II ex - equo Andreea Ioniţă (Ploieşti), premiul III- Ioana Stăncescu (Botoşani), menţiune 1- Teodora Gavriluţ (Cluj), menţiune 2- Georgiana Racoviţă (Galaţi).
Totodată, juriul a decis ca Marele Premiu, de la această ediţie să nu fie acordat, iar valoarea stabilită prin regulament respectiv 800 de lei să fie redistribuită la cele două secţiuni.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.