* evenimentul va începe la ora 09.00
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila organizează, vineri, 20 mai 2022, “Bursa generală a locurilor de muncă“, la Sala Polivalentă Danubius, începând cu ora 09.00.
Pentru acest eveniment, AJOFM Brăila a contactat peste 730 angajatori, din care au confirmat participarea 40 angajatori cu 528 locuri de muncă vacante, în următoarele domenii principale de activitate: fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule, construcția de nave și structuri plutitoare, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea și întreținerea navelor și bărcilor, hoteluri și restaurante, fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, activități de protecție și gardă, construcții, fabricarea de furnire si a panourilor din lemn, fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie.
La bursă va participa şi Centrul Militar Județean Brăila – Biroul Informare Recrutare, care va prezintă oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale.