Buricea, tot la puscarie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Buricea, tot la puscarie

La sfirsitul saptaminii trecute, judecatorii braileni au decis ca Ghita Buricea sa ramina in arest pentru inca 30 de zile, in dosarul scandalului din incinta Palatului de Justitie. Alaturi de el se va afla si locotenentul sau, Vasile Tincu, zis "Saolin", de altfel singura victima a scandalului din decembrie anul trecut. Situatia celor doi a fost luata in discutie dupa ce acestora le-au expirat mandatele de arestare preventiva, emise la sfirsitul lunii aprilie. Pentru ca Judecatoria Braila a mentinut masura dispusa la acea data, cei doi inculpati au declarat recurs, insa situatia lor nu s-a schimbat cu nimic, deoarece Tribunalul Braila nu le-a dat cistig de cauza.
In acelasi dosar, ieri, Parchetul de pe linga Judecatoria Braila l-a trimis in judecata si pe cel de-al 14-lea inculpat, dintr-un numar de 16, si anume Marian Cristea, zis "Cioara", apropiat al gruparii din Radu Negru. El este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea linistii publice si port ilegal de cutit. Astfel, procurorii mai au doar doua dosare de finalizat, intocmite pe numele lui Costel Buricea si Marian Sima, zis "Martin", ce au fost arestati in lipsa si, ulterior, dati in urmarire generala, pentru ca se sustrag masurii.

Sprijiniti moral cu injunghierea unui interlop

Scandalui din incinta Palatului de Justitie s-a consumat cu ocazia primul termen in dosarul atacului din octombrie anul trecut, asupra familiei fratilor Buricea. In proces au fost citati, la aceeasi ora cu membrii gruparii "Catali", si martorii, membrii ai gruparii "Buricea". Totodata, la Judecatoria Braila fusese citat si Costica Buricea, intr-un alt dosar, cel de ultraj asupra sefului DPIR. Asa s-a facut ca, in incinta Tribunalului, cit si in fata institutiei, sa se stringa zeci de interlopi, din gruparile rivale. "In aceste imprejurari, la scurt timp, membrii celor doua grupari, dar si alte aproximativ 80 de persoane (din care au fost identificate si audiate circa 35, ca martori in prezentul dosar) au venit sa acorde sprijin moral inculpatilor la Tribunalul Braila. (...) La scurt timp, intre membrii celor doua grupari, printre care se aflau si inculpatii mentionati mai sus, a izbucnit un conflict, care s-a materializat in urmatoarele actiuni: inculpatii au alergat prin incinta tribunalului, urcind la etajele superioare si patrunzind in biroul unui magistrat-judecator; au spart geamurile de la usile de acces in tribunal; au blocat intrarea in incinta Tribunalului Braila; s-a produs agresionarea fizica a unuia dintre inculpati de catre alt inculpat si au patruns in salile de judecata, ascunzindu-se", se arata in rechizitoriul prin care a fost trimis in judecata "Cioara".
Toate aceste evenimente au dus la intreruperea sedintelor de judecata, eliberarea salilor, atit autoritatile judiciare, cit si justitiabilii vazindu-se in primejdia de a forma obiectul unor violente. In legatura cu situatia creata au fost audiati toti inculpatii, cu exceptia lui Marian Cristea, Marin Sima si Costica Buricea, care s-au sustras cercetarilor. Pe 21 iunie, "Cioara" a fost prins de politisti la Cluj, pe numele lui existind, deja, un mandat de arestare preventiva, fiind trimis in judecata pentru vatamare corporala grava, in cazul tinarului batut pina a inrat in coma, in timp ce se intorcea de la serviciu. In ziua in care a fost prins, "Cioara" nu a vrut sa stea de vorba cu anchetatorii, ulterior, cu ocazia audierii la instanta, declarind ca: "La data faptei, eram in fata Tribunalului Braila intrucit aveam proces pe rol tot cu un scandal. Nu aveam legatura cu fratii Buricea sau Catali, nu am avut arma asupra mea. Cind am iesit sa fumez o tigara, mi-a aparut in fata Adi Balan care mi-a adresat cuvinte jignitoare, cum ca as fi venit la tribunal sa-l sustin pe Buricea. Prietenul lui "Buric", a scos un cutit, moment in care am facut un pas in spate, m-am impiedicat si am cazut. Nu am cunostinta despre ce s-a intimplat in incinta tribunalului pentru ca eram afara. Nu am savirsit faptele".

Din inculpati, martori

Pe parcursul cercetarilor efectuate in cauza au fost audiati mai multi martori, care au confirmat participarea la scandal atit a lui Marian Cristea, cit si a celorlalti, ce au fost, deja, trimisi in judecata. Printre acestia se numara chiar citiva inculpati ai procesului atacului din 4 octombrie, ce au schimbat rolurile, fiind acum martori.
De asemenea, cercetarile au mai stabilit ca inculpatii au folosit si arme albe motiv pentru care, in baza unei autorizatii emise de Judecatoria Braila, au fost perchezitionate domiciliile acestora. Important de mentionat este si faptul ca, cu exceptia lui Gheorghe Costel, autorul injunghierii de la Tribunal, ceilalti inculpati au declarat ca la data scandalului nu au purtat arme albe asupra lor insa, cu ocazia perchezitiilor, s-au gasit numeroase sabii si cutite, destinate atacului.
Procesul gruparilor rivale din Radu Negru, Ansamblul Buzaului si Varsatura, care a inceput la sfirsitul lunii mai, numara 16 acuzati, din care 14 au fost deja trimisi in judecata si doi dati in urmarire generala. Ghita Buricea, Ionel Marian Comanescu, Marin Lazar, zis "Maghighi", Viorel Gagu zis "Neveu", Vasile Tincu zis "Saolin", Gigi Tiganoiu, zis "Grasu", Ionel Marin zis "Titiu", Gelu Stamate, zis "EKT", Traian Soare, zis "Mamaie", Sorin Irimia, zis "Chioru", Costel Gheorghe, zis "Buric", Adrian Balan, zis "Adi", Tiberius Alin Parpalac si Marian Cristea, zis "Cioara", sint judecati pentru comiterea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea grava a linistii publice si port ilegal de arme albe, in timp ce Costica Buricea si Marin Sima, zis "Martin" sint cautati de politia din toata tara, pentru a fi adusi in fata justitiei. Parchetul a disjuns cercetarile in cazul a 10 din cei 16 interlopi inculpati, acuzati de savirsirea infractiunilor de lovire si vatamare corporala.
Reamintim ca, in dimineata zilei de 30 aprilie, 9 dintre inculpati au fost retinuti si arestati in urma unei descinderi a mascatilor pentru ca, a doua zi, 7 dintre ei sa fie pusi in libertate, printr-o decizie a instantei de judecata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro