A început şcoala. Sub soarele blând de septembrie, copacii desfrunzesc amintiri cu ghiozdane şi flori, cu emoţia primelor ore de curs şi mirosul manualelor proaspăt ieşite de sub tipar, cu literele rotunde, încrustate în ABECEDAR, desprinse parcă dintr-o poveste şi urarea de “bun venit” scrisă cu creta pe tabla clasei de către învăţătoarea cu chipul blajin. Încă mai simt în palme foşnetul filelor răsfoite pe nerăsuflate şi căldura cuvintelor care şerpuiau printre rânduri şi care abia aşteptau să fie descifrate.
Între timp, toamnele au început să fie din ce în ce mai dese, s-au răsturnat câteva anotimpuri pe scara de valori din ce în ce mai şubredă, dar septembrie rămâne în continuare luna unui nou început de drum.
Astăzi, peste trei milioane de elevi şi preşcolari din România încep primul semestru al anului şcolar 2016-2017. Trei milioane de inimi care vibrează la primul clinchet de clopoţel, în prima zi de şcoală şi alte milioane de inimi care le sunt alături, suflete pline de emoţie şi de vise îndrăzneţe.
Dar, ce amintiri vor păstra peste timp mulţi dintre ei? Nu mă refer în mod special la copiii din satele îndepărtate ale ţării, care învaţă în clădiri improprii, în clase insalubre sau sunt nevoiţi să străbată zeci de kilometri pentru a ajunge la cea mai apropiată unitate de învăţământ. Nu mă refer la copiii care descifrează tainele cititului la lumina lămpii sau a unui opaiţ sau la cei care trăiesc doar cu laptele şi cornul pe care îl primesc la şcoală.
Mă refer la bucuria fiecărui elev de a găsi pe bancă, în prima zi de şcoală, o floare de bun-venit şi...manualele şcolare. Acele manuale gratuite, pentru care se fac tot felul de licitaţii şi negocieri, dar, de fiecare dată, întregul proces de achiziţionare se lasă cu avertizări şi amânări, iar copiii din mai multe clase încep şcoala fără manuale.
Fie că este vorba de elevii claselor a XI-a şi a XII-a, fie că este vorba despre cei de clasa a IV-a, pentru că, de regulă, în anii terminali sunt exemple de acest fel, ghinionul se tot învârte în jurul unor manuale care tot întârzie să apară până în Ajun de Crăciun.
Dar, cum să-i explici unui copil care acum trece pragul clasei l că licitaţiile au fost contestate în instanţă de unele edituri şi că asta a blocat tipărirea cărţilor, iar el nu se poate bucura în prima zi de şcoală nici măcar de un ABECEDAR?
Fie că este vorba despre manuale de Limba Română, de Geografie, Istorie sau Ştiinţele Naturii, în fiecare an există câte un set de cărţi noi care lipsesc de pe băncile elevilor, scandalul licitaţiilor se amplifică, iar criza manualelor continuă să se adâncească, aşa cum se întâmplă cu toate crizele postdecembriste.
Părinţii sunt nemulţumiţi pentru că trebuie să scoată bani din buzunar pentru procurarea diverselor manuale, dascălii sunt nemulţumiţi pentru că trebuie să improvizeze la materiile respective, iar copiii, o altă generaţie de sacrificiu, trebuie să se adapteze din mers la condiţiile unui sistem de Educaţie într-o continuă schimbare şi la stresul la care sunt supuşi pentru că nu dau randament la povara tuturor solicitărilor de la şcoală.
Dincolo de aceste aspecte, se pare totuşi că învăţământul românesc începe să revină la o stare de normalitate, iar copiii nu vor mai fi torturaţi cu zeci de ore de studiu şi un volum de teme extenuant.
Recent, Ministrul Educaţiei a recunscut faptul că adulţii nu ar face faţă mai mult de câteva săptămâni stresului la care sunt supuşi copiii la şcoală, recomandând totodată reducerea volumului mare de teme pentru elevi. Un fel de echilibrare a balanţei între cerere şi ofertă, prin care copilului i se redă un crâmpei de copilărie. Dar, acesta este deja un alt subiect, pe care îl vom aborda în curând. Docamdată, să ne bucurăm de prima zi de şcoală prin ochii copiilor care astăzi trec pentru prima dată pragul şcolii şi să le dorim sănătate şi succes în noul an şcolar şi în frumosul drum spre magia cunoaşterii! Un gând bun şi o floare de bun-venit, cu sau fără manuale şcolare!