Ceea ce a făcut Guvernul în ultima sa şedinţă, prin ordonanţă de urgenţă, în privinţa modificării Codului Fiscal, nu este o revoluţie fiscală, aşa cum îi place PSD-ului să se laude. Este o mare bulibăşeală fiscală, începută încă de acum câteva luni, care bulversează nu doar mediul de afaceri, ci şi pe toţi angajaţii, în majoritatea lor neînţelegând mare lucru din toată această poveste.
Trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorilor în cea a angajaţilor este un non-sens. Din moment ce nimeni n-ar urma să fie afectat, aşa cum spun guvernanţii – salariatul va primi acelaşi net, angajatorul va avea aceleaşi costuri cu salariatul (dacă vrea), statul va încasa aceiaşi bani – de ce trebuia făcută toată această „revoluţie”? Care este de fapt scopul?
Sunt două posibile variante: în primul rând, se recurge la aceasta masură pentru ca Guvernul PSD-ALDE să le poată spune bugetarilor că uite, v-am crescut din nou salariile, cu încă 20%, începând cu 1 ianuarie 2018, chiar dacă este vorba, de fapt, doar de salariile brute. Venitul net va creşte, poate, în unele cazuri, cu câţiva lei, dar există şi categorii de bugetari cărora salariile „în mână” ar urma să le scadă semnificativ – cum ar fi poliţiştii.
În al doilea rând, prin scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, vor scădea bugetele locale. Astfel, vor avea de suferit primăriile, pentru că o bună parte din bugetul acestora se baza pe o cotă din impozitele pe venit – cotă care, în acest context, va scădea. Guvernul a promis că va compensa lipsurile cu bani de la bugetul de stat, dar cine garantează asta? Sau, mai ales, cine garantează că toate primăriile vor beneficia de compensare? De fapt, în acest mod, Guvernul va avea din nou sub control bugetele locale, va putea acţiona discreţionar şi va putea pedepsi primarii care nu sunt din PSD-ALDE. Şi, de fapt, pe locuitorii din respectivele localităţi „rebele” la vot.
Dar, dincolo de aceste aspecte, cel mai important rămâne următorul: nu va fi vorba de măriri de salarii, aşa cum le place guvernanţilor să se laude. De fapt, am ajuns cu toţii să ne rugăm şi să sperăm ca nu cumva să ne scadă veniturile. Asta a devenit, sub PSD-ALDE, mulţumirea supremă a românului care munceşte: să rămână măcar cu aceiaşi bani în mână. Bani care oricum au început să se scurgă printre degete odată cu creşterea galopantă a preţurilor din ultimele luni şi cu devalorizarea leului în faţa euro.
