Bugetarii brăileni şi-au dat girul pentru declanşarea grevei generale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bugetarii brăileni şi-au dat girul pentru declanşarea grevei generale

Structura teritorială a Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor "SED LEX" este în plină procedură de strângere de semnături pentru declanşarea grevei generale pe termen nelimitat, aşa cum a hotărât Comitetul Director al alianţei. De fapt, în data de 15 septembrie, structura de conducere a "SED LEX" a hotărât că toate sindicatele afiliate trebuie să strângă astfel de semnături din partea membrilor prin care să-şi dea girul pentru declanşarea mişcărilor de protest. Aşa cum a explicat liderul "SED LEX" Brăila, Cristian Marcu, până la acest moment s-a reuşit consultarea şi strângerea de semnături din partea a aproximativ jumătate dintre membrii sindicatelor afiliate organizaţiei. "Toţi cei care au fost consultaţi până acum au fost de acord cu declanşarea acţiunilor de protest anunţate la nivel central de Alianţă", a spus sursa citată.

Printre revendicările susţinute în cadrul viitoarelor acţiuni de protest se numără revenirea la nivelul de salarizare anterior reducerii cu 25%, stoparea disponibilizărilor, rediscutarea tuturor grilelor de salarizare din noua lege privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, precum şi acordarea în continuare a stimulentelor de atragere a unor sume la bugetul de stat din activităţile de combatere a evaziunii fiscale. Potrivit anunţului "SED LEX", greva generală pe termen nelimitat la nivel naţional va avea două componente: în primele două zile de grevă salariaţii nu vor veni la lucru, iar din a treia zi vor trece la pichetarea instituţiilor unde sunt angajaţi.

Din Alianţa "SED LEX" fac parte sindicatele salariaţilor din finanţele publice, administraţia locală, Poliţie, Inspecţia Muncii, Direcţia de Muncă, Statistică şi Garda de Mediu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro