În urmă cu două zile, brăilenii Ştefan F., 49 de ani, şi Ionel J., 51 de ani, au fost prinşi de lucrătorii Serviciului Poliţiei de Frontieră Brăila în timp ce pescuiau comercial pe Dunăre, în zona kilometrului fluvial 202, cu o plasă de aţă de mari dimensiuni. Cei doi foloseau o barcă din lemn propulsată de un motor marca Mariner, de 2,5 cai putere, însă nu aveau autorizaţie pentru pescuit comercial pe fluviul Dunărea. Din acest motiv, plasa de pescuit din aţă, în valoare de 1.000 lei, barca din lemn, în valoare de 700 lei şi motorul de 2,5 CP, evaluat la 500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cantitatea de 8 kg de peşte pe care reuşiseră să o captureze cei doi braconieri a fost confiscată şi predată unei unităţi de profil, pentru valorificare.
"Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit dosar penal pe numele persoanelor respective, pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a altor tipuri de unelte de pescuit comercial", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.