Brăilenii se roagă Sfântului Ilie să ne scape de secetă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii se roagă Sfântului Ilie să ne scape de secetă

Brăilenii sărbătoresc, cu mare fast, hramul bisericii "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" de pe strada Roşiorilor, lăcaş de rugăciune ridicat în urmă cu 137 de ani, prin contribuţia breslelor brăilene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În toate bisericile ortodoxe, luni, vor fi înălţate rugăciuni pentru contenirea secetei care pârjoleşte holdele şi va fi oficiată Sfânta Liturghie, pentru ca Dumnezeu şi Sfântul Ilie să ne aducă ploi binefăcătoare. Sfântul Ilie este patronul spiritual al energeticienilor români, astfel că şi angajaţii SEN (Sistemului Energetic Naţional) îi vor aduce mulţumiri.

Biserica "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" a fost ridicată în vechiul Cartier al Pieţei, în urmă cu 137 de ani. Piatra de temelie a edificiului a fost pusă la 8 septembrie 1872. Pe 20 iulie 1877, biserica a fost sfinţită de către PS Melchisedec, episcopul Dunării de Jos, chiar în toiul Războiului de Independenţă. La acea vreme, protopop al Brăilei era părintele Alecu Sudeţeanu. Biserica a fost construită din daniile corporaţiilor (breslelor) Căruţaşilor, Dragomanilor, Hamalilor şi Casapilor, precum şi ale credincioşilor din Cartierul Pieţii. În 1894, a fost ridicată turla mare de deasupra naosului şi a fost refăcut acoperişul. Pictura care acoperă catapeteasma a fost realizată de Matache Orăşanu în anul 1877, iar fresca la 1879, de către D. Teodorescu. Acesta a realizat şi pictura din turla mare, în 1894. În timpul primului Război Mondial, când ruşii bombardau forţele inamice care ocupaseră Brăila, un obuz a explodat la doar 20 de metri distanţă de biserică, provocând fisuri în zid şi în turle. Deşi s-au făcut lucrări de reparaţii, edificiul a avut din nou de suferit din pricina cutremurului din toamna lui 1940, astfel că turla mică n-a mai putut fi salvată. Stricăciuni mari au fost provocate bisericii şi la cutremurul din martie 1977. Resfinţirea sfântului lăcaş a fost săvârşită de către PS Epifanie Norocel al Buzăului, în 1986.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro