Brăilenii abia au încăput în Hora Unirii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii abia au încăput în Hora Unirii

În ciuda gerului, numeroşi brăileni au participat, astăzi, începând cu ora 11.00, la manifestările organizate de autorităţile locale cu prilejul Zilei Unirii. Circa 1.000 de persoane, în frunte, bineînţeles, oficialităţile Brăilei, s-au adunat la locul devenit deja tradiţional, bustul domnitorului Ioan Cuza, de la intersecţia Căii Călăraşilor cu Bdul. Al.I. Cuza. Ca de obicei, manifestările au început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, de către comandantul Garnizoanei, col. Gheorghe Soare, şi prefectul Nicu Olteanu şi au continuat cu un discurs al prefectului, care a vorbit despre însemnătatea actului de la 24 ianuarie 1859, intrat în istoria naţională sub denumirea „Mica Unire". Un sobor de preoţi a oficiat obişnuita slujbă religioasă, apoi a început un scurt spectacol susţinut de fanfara Garnizoanei, dirijată de col. Petrea Gogu, şi de artiştii Casei de Cultură a Municipiului. Solistele Maria Mărgineanu şi Mioara Manoilă au încălzit atmosfera cu cântece patriotice dar şi cu melodii mai săltăreţe, specific româneşti.
La momentul depunerii de coroane s-a cunoscut faptul că am intrat în an electoral. Partidele importante - PSD, PNL, UNPR, s-au afişat cu delegaţii formate din zeci de persoane, dar şi partidele mai mici, gen PRM sau PNG, care în anii trecuţi afişau unul-doi membri, acum au venit cu cel puţin zece. Nou apărutele pe scena politică ALDE sau MP au ieşit şi ele în faţă cu numeroşi membri.

Competiţia electorală a lăsat loc, totuşi, pentru câteva minute, unei concordii generale, atunci când Muzica Militară a început să cânte Hora Unirii. Toţi cei prezenţi au intrat în hora care, din lipsă de spaţiu, s-a format pe trei rânduri. A fost, parcă, mai multă bucurie, decât în alţi ani, pe chipurile celor prinşi în horă, mai ales că de data aceasta fundalul sonor nu a fost doar instrumental ci s-a cântat şi textul Horei Unirii, de către un membru al fanfarei, iar versurile chiar au însufleţit atmosfera. În plus, câţiva activişti care militează pentru unirea Basarabiei cu ţara mamă au dat un plus de culoare, cu pancardele lor, întregii manifestări.

Înainte de hora unirii, câteva plutoane de militari din cadrul Garnizoanei au defilat prin faţa mulţimii. În timp ce aştepta să înceapă defilarea, unul dintre militari şi-a pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-se la pământ. Un echipaj al SMURD i-a acordat imediat îngrijiri medicale, starea acestuia părând a se îmbunătăţi. Nu a mai putut, totuşi, să defileze alături de colegii săi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro