Brăilean prins pescuind ilegal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean prins pescuind ilegal

un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Oprişeneşti l-a luat la întrebări pe pescar. Jandarmii se aflau în misiune de patrulare în zonele periferice ale localităţii Oprişeneşti, când l-au observat pe Ion N., care pescuia cu o plasă monofilament. "Bărbatul a fost condus la sediul Jandarmeriei din localitate, unde i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament»", informează Compartimentul Relaţii Publice al Jandarmeriei Brăila.

În aceeaşi săptămână, jandarmii au mai depistat două persoane care au folosit plase monofilament, însă de dimensiuni mai mari, respectiv 100 m, pentru a sustrage peşte dintr-o amenajare piscicolă din apropierea localităţii Movila Miresii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro