Dumitriu, şeful PDL Brăila, are o problemă centrală: Sergiu Diacomatu. Ideea lui Dumitriu ar fi aceea că Sergiu Diacomatu ar urmări, prin activităţile Fundaţiei "Fiii Brăilei", atingerea unor interese politice. Eu nu înţeleg acuzaţia. Păi, e clar că aşa este, dar în ce constă abominabilul, monstruosul? Iarăşi, ceaţă...
La rândul lui, Dumitriu nu scapă de acuzaţii stupide. Cică stă în Galaţi, deci ce caută în politica brăileană? Ce să mai înţelegi şi din asta? Trebuie să stai în Brăila ca să faci politică în Brăila? Ceaţă densă!
Şi tot aşa, până te cuprinde o lehamite de zile mari.
Am scris şi, probabil, o să mai scriu despre acest tocător nemilos numit Brăila. Nicio reputaţie, oricât de solidă, nu rămâne în picioare. Nicio mediocritate, pe de altă parte, nu scapă prilejul de a se vârî cu forţa în locuri în care nu are şi nici nu va avea vreodată vreo competenţă sau expertiză. Mânjim cu rahat orice lucru bine făcut şi ovaţionăm entuziaşti toate nulităţile. Aproape că îţi vine să crezi că "geografia" e de vină. Niciun domeniu n-a scăpat neatins. Cultura, politica, economia etc, toate sunt atinse de morbul şmecheriei. Cu toate acestea, există un sentiment bizar de patriotism local, dar cu atât mai extravagant cu cât nu înţelegi, vorba lui Moromete, pe ce se bazează. E drept, Brăila a dat valori incontestabile. Îmi amintesc de una dintre emisiunile lui H. R. Patapievici, în care Vasile Parizescu (tot brăilean) a început să enumere personalităţi brăilene din toate domeniile, din literatură, muzică, filosofie, politică, chimie etc etc. Preşedintele ICR a spus încet: Păi, sunt aproape toţi...! Dar acum, acum pe ce "ne bazăm"? Pe statistică, pe heirupism, pe "părerea mea e că..."?
Cunosc cel puţin două duzini de tineri pe care Brăila nu i-ar fi angajat nici ca măturători, dar pe care Occidentul i-a adoptat cu bucurie. Dacă în oraşul nostru erau "proşti", în Occident părerea lor contează. Unii dintre ei chiar vor intra în politica de afară. Au fost invitaţi s-o facă, n-au depus o cerere aşteptând înfriguraţi să li se aprobe. Dovedind competenţă şi ataşament faţă de nişte principii clare, aceşti tineri sunt invitaţi să-şi pună mintea şi energia şi în politică.
Întorcându-mă la exemplele de mai sus şi la ceaţa pe care o generează, observ următorul lucru: în Brăila, mai ales în cea politică, nu există IDEI. Nu avem de-a face decât cu o nesfârşită bârfă, uneori înscenată, alteori atinsă de ură şi neputinţă. Din nimic, iese nimic. Ar trebui schimbat totul. Dar să nu se înţeleagă acum că fac apologia iuventuţii. Nu fac decât apologia unei reguli simple, pe care am enunţat-o: din nimic, iese nimic. Şi poate că există ceva care a ieşit din "nimic", dar nu se vede din cauza ceţii.
Brăilei îi lipseşte limpezimea necesară pentru a se vedea şi cele bune şi cele rele, în toată splendoarea lor. Dar cei care o conduc tocmai cu asta se ocupă, cu întreţinerea ceţii, cu proliferarea unei pâcle în care nimic nu e ceea ce pare şi tot ceea ce apare e nimic.
