* dacă înainte de afișarea rezultatelor finale județul nostru se afla pe locul 6 în ierarhia națională la promovabilitatea în rândul seriei curente, după contestații a reușit să urce pe podium * rata finală de promovare este de 83,2%, mai mare în comparație cu cea de anul trecut
Pentru al doilea an la rând, județul Brăila se clasează pe podiumul promovabilității la examenul național de Bacalaureat. Dacă înainte de contestații județul nostru ocupa locul 6 în ierarhia națională, cu o promovabilitate de 80,4% în rândul seriei curente, după contestații și afișarea rezultatelor finale rata de promovare a crescut la 83,4%, procent care plasează Brăila pe locul 3. Pe primul loc se află județul Cluj – 85,2%, iar pe locul 2 județul Galați – 84,5%.
Conform notelor finale, rata cumulată de promovare a Bacalaureatului în județul Brăila (seria curentă plus seriile anterioare) este de 76,75%, în creștere față de anul trecut (71,4%). Reamintim că la examen au participat 1.604 candidați, din care 1.231 au reușit să promoveze. Un singur candidat a obținut media 10, fiind vorba de Brian Cristian Beiliciu, absolvent al Liceului de Arte.
În ceea ce privește promovabilitatea pe licee, doar la Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” se înregistrează o rată de promovare de 100%. Pe locul doi se află Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” – 97,95%, pe trei Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” – 96,84%, urmat de Colegiul Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” – 95,65% și Colegiul Național ”Ana Aslan” - 86,42%. La polul opus se află Liceul ”Matei Basarab” Măxineni – 18,18%; Liceul Tehnologic ”Panait Istrati” Brăila – 18,18% și Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” – 15%.
Și anul trecut, județul Brăila s-a clasat pe locul 3 în topul promovabilității pe țară la Bacalaureat, cu un procent de 80,04% în rândul candidaților din seria curentă. Chiar dacă anul acesta promovabilitatea este mai mare, în sesiunea din 2020 s-au luat două medii de 10, acestea fiind obținute de doi absolvenți ai Colegiului Național ”Gh. M. Murgoci”. Rata cumulată de promovare ca fost de 71,45% (seria curentă și seriile anterioare).
La examenul de Bacalaureat din 2019, județul Brăila s-a clasat pe locul 4 în ierarhia județeană. Promovabilitatea în rândul seriei curente a fost de 83,36%, iar rata cumulată de promovare a fost de 76,33%.