Brăila, sat fără câini! Nereguli “uitate” cu anii pe domeniul public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, sat fără câini! Nereguli “uitate” cu anii pe domeniul public

• firmele abonate la contracte pe bani publici pentru intervenţii stradale sau altfel de lucrări lasă în urmă tot felul de resturi care strică aspectul oraşului

 

Firmele abonate la contracte pe bani publici în Brăila şi-au făcut un adevărat obicei ca, după modernizarea/asfaltarea unor străzi, trotuare şi alei, să lase în urmă timp de luni sau chiar ani de zile tot felul de obstacole ori nereguli. Este vorba de borduri care nu au mai fost puse “în operă”, mormane de asfalt “îngheţat” sau răzuială, afectarea spaţiilor verzi sau mutilarea copacilor, goluri necompletate acolo unde s-au decapat aiurea trotuarele pentru fixarea bordurilor, guri de canalizare în contrapantă, indicatoare de semnalizare a zonelor de lucru abandonate, iar cele rutiere boţite. Şi exemplele pot continua.
Adăugaţi la acestea şi trunchiurile unor copaci care aşteaptă să putrezească spre a fi scoase. Cum să mai vorbim, în aceste condiţii, de o sistematizare pe verticală dusă până la capăt?!

Situaţia zonelor unde s-a întervenit la avariile/lucrările de utilităţi publice este şi ea asemănătoare, în destule cazuri. Se întâmplă astfel de nereguli deranjante şi care dau un aspect necivilizat oraşului deoarece beneficiarii lucrărilor şi direcţiile/serviciile primăriei nu practică controlul cât timp şantierele nu şi-au încheiat activitatea (uneori întreruptă sine-die), iar recepţia finală este una indulgentă. Motivată cu “am întocmit o listă de remedieri,  vom da amenzi sau tăia din plata lucrărilor, constructorul va suporta greşelile/remedierile făcute...” Iar justificarea supremă şi aproape permanentă: “Mai există şi perioada de garanţie, când nu putem interveni noi!”.

Imaginile care însoţesc acest articol au fost surprinse zilele trecute în  zona Microhalei şi în continuare pe str. Pietăţii, până la blocul A1 (lângă Spitalul nr.3), precum şi în apropiere de Dispeceratul Braicar – unde o serie de lucrări s-au executat chiar şi acum un an-doi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro