Brăila, cele mai mari tarife la ora de manoperă pentru reparațiile auto | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, cele mai mari tarife la ora de manoperă pentru reparațiile auto

• costurile cu ora de manoperă la reparaţiile auto au crescut cu 21% anul trecut, faţă de 2022, iar în intervalul 2020 - 2023 a fost înregistrată o creştere medie de 36%, conform unei analize realizate de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) • conform datelor, Brăila se află pe primul loc, cu un tarif de 226 lei/oră

Peste 490.000 de calcule efectuate prin intermediul programului Audatex, de unităţile reparatoare din România, se află la baza unei cercetări de piață efectuate recent de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).
"Potrivit datelor colectate, în intervalul 2020 - 2023 (media pe ani), se observă o creştere medie cu 36% , respectiv 21% în 2023, comparativ cu 2022. Această dinamică accentuată reflectă o tendinţă constantă de majorare a tarifelor de manoperă pentru lucrările de caroserie", se menţionează într-un comunicat al BAAR.
În ce priveşte situaţia pe judeţe, din analiza menţionată se poate constata faptul că tariful mediu pe ora de manoperă prezintă variaţii semnificative de la un judeţ la altul. Judeţele în care se observă constant cel mai ridicat nivel al acestui indicator sunt: Brăila (226 lei), urmat de Tulcea (187 lei), Satu Mare (183 lei) şi Bucureşti (179 lei), conform datelor din 2023.
"Nu în ultimul rând, analiza tarifelor pe ora de manoperă în cazul principalelor mărci de autovehicule comercializate în România a scos în evidenţă creşteri importante pentru majoritatea acestora, cele mai relevante fiind: Seat +50%, Volvo +45%, Honda şi Chevrolet +44%, Mitsubishi +40%", arată studiul.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este organizaţia responsabilă cu supravegherea şi analiza costurilor asociate reparaţiilor auto în România, oferind date şi soluţii relevante pentru industria asigurărilor auto.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro