Brăila blocată de banii lui Dragnea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila blocată de banii lui Dragnea

Se prefigurează un nou iad al şoferilor! După calvarul reabilitărilor şi modernizărilor la bulevardul Dorobanţilor şi o bucată din Calea Călăraşilor, urmează ca alte două mega-şantiere să dea bătăi de cap şoferilor brăileni, dar şi celor care ne tranzitează oraşul şi din greşeală nu intră pe Şoseaua de Centură. Municipalitatea bagă peste 9,7 milioane de lei, majoritatea de la Ministerul Dezvoltării, în modernizarea drumurilor de acces în oraş dintre Buzău şi Viziru. Mai precis, este vorba despre Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului pe tronsoanele de la inelul de Centură până în zona Barieră. Finanţarea pentru aceste lucrări vine 75% alocare de la bugetul de stat (Ministerul Dezvoltării) şi 25% cofinanţarea municipalităţii. Ca o paranteză, banii publici de la stat au însă un perfid miros de mită după ce presa centrală a dezvăluit că alocările de la minister s-au scurs către firmele care au dat şpăgi grase decidenţilor politici, vezi dosarul DNA al baronului de Cluj, Horea Uioreanu. De altfel, luni de zile presa centrală a criticat intens maniera discreţionară în care, la iniţiativa vicepremierului Dragnea, banii românilor ajung la baronii din judeţe, deşi pentru astfel de lucrări puteau fi accesate fonduri europene. Revenind, proiectul pentru Şoseaua Buzăului are alocat un buget de 4,4 milioane de lei, iar cel pentru Calea Călăraşilor este un pic mai mare - 5,3 milioane lei pentru că are prevăzute şi realizarea a 3 sensuri giratorii: în dreptul Liceului de Construcţii, la intersecţia de la Kaufland şi la intersecţia cu Centura. Modernizarea constă, în principal, în refacerea covorului asfaltic, înlocuirea bordurilor şi ridicarea la cotă a canalizărilor şi gurilor de scurgere, plus realizarea sensurilor giratorii.
Cele două contracte urmează a fi atribuite la finele acestei luni, în urma unei selecţii de oferte în care preţul va face diferenţa. Rămâne totuşi de rezolvat o MARE PROBLEMĂ: cum se va desfăşura circulaţia în oraş pe perioada lucrărilor, dacă lucrările se vor face în paralel la cele două artere rutiere. Municipalitatea spune că lucrările se vor face pe tronsoane şi pe câte un singur sens de mers pentru a uşura cât de cât traficul.

Municipalitatea scoate la bătaie două contracte babane, unul de 4,4 milioane lei, iar altul de 5,3 milioane lei (fără TVA), ambele vizând modernizarea a două importante artere rutiere din oraş: Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului. Procedura aleasă pentru atribuirea contractelor este "cerere de oferte" cu unic criteriu de selecţie "preţul cel mai scăzut", iar firmele interesate mai au la dispoziţie foarte puţin timp pentru a se înscrie. De exemplu, prima procedură este planificată pentru luni, 28 iulie, în cazul contractului pentru Calea Călăraşilor, iar a doua zi urmează cel pentru Şoseaua Buzăului. În ambele cazuri finanţarea se asigură de la bugetul local şi cel de stat în cadrul prevederilor OG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală. Mai detaliat, 75% din sume vor fi decontate de la bugetul de stat iar restul vine de la bugetul local. Sumele finale vor fi cunoscute, evident, după atribuirea celor două contracte, cunoscut fiind că sumele comunicate sunt estimări, precum şi că va fi ales preţul cel mai scăzut dintre ofertele eligibile depuse. De la atribuirea contractelor, câştigătorii vor avea la dispoziţie o lună pentru obţinerea autorizaţiei de construire, iar termenul de execuţie efectivă a lucrărilor este de 11 luni după ce primăria dă ordinul de începere.
Dar să le luăm pe rând cele două proiecte.

5,3 milioane lei pentru Calea Călăraşilor

Primul şi cel mai mare contract este pentru Calea Călăraşilor, mai precis tronsonul cuprins între Bulevardul Dorobanţilor şi Şoseaua de Centură. Potrivit anunţului publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţie Publică), contractul are ca scop prestarea de servicii de proiectare tehnică şi execuţie pentru obiectivul de investiţii care presupune :1. Elaborarea proiectului tehnic, a caietelor de sarcini şi a detaliilor de execuţie pentru lucrările de modernizare; 2. Elaborarea documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire; 3. Nota de prezentare pentru susţinere de către proiectant a investiţiei în Comisia de analiză tehnico-economică a proiectelor de investiţii la nivelul Municipiului Braila; 4. Verificarea proiectului tehnic; 5. Asistenţă tehnică pe întreaga durată de implementare a proiectului. Aşa cum am spus, valoarea estimată fără TVA a contractului este de 5.315.415 lei din care valoarea estimată pentru servicii proiectare este de 112.182 lei (fără TVA), pentru servicii proiectare PT (proiect tehnic) - 88.050 lei, pentru servicii proiectare DE (detalii de execuţie) - 14.132 lei, pentru servicii verificare tehnică a proiectării - 10.000 lei, pentru execuţie lucrări - 5.113.743 lei , pentru asistenţă tehnică proiectant - 37.231 lei şi în fine la capitolul cheltuieli diverse şi neprevăzute este alocată suma de 52.259 lei. Firmelor interesate de acest contract li se cere să constituie garanţie de participare în cuantum de 52.631,56 lei, să prezinte informaţii privind cifra de afaceri realizată în ultimii 3 ani (2011, 2012, 2013), precum şi dovada că au mai dus la bun sfârşit contracte similare în ultimii 3 ani. Data limită de depunere a ofertelor expiră luni, 28 iulie, ora 10.00, iar două ore mai târziu se vor deschide ofertele. Ca detalii tehnice lungimea tronsonului ce urmează a fi modernizat este de 2,9 km constructorul urmând să refacă întreg covorul asfaltic şi să refacă zonele unde apar tasări, burduşiri, fisuri etc. De asemenea urmează să aducă la nivel toate canalizările şi gurile de scurgere şi evident să construiască şi cele 3 sensuri giratorii prevăzute: la intersecţia cu Şoseaua Buzăului în dreptul Liceului de Construcţii, la intersecţia cu străzile Mecanizatorilor şi Milcov, în zona magazinului Kaufland şi la intersecţia cu şoseaua de centură.

4,4 milioane lei pentru Şoseaua Buzăului

Cel de-al doilea contract are ca scop prestarea de servicii de proiectare tehnică şi execuţie pentru obiectivul de investiţii "Modernizarea Şoseaua Buzăului, între Calea Călăraşilor şi Şoseaua de Centură". Ca şi la primul contract câştigătorul se va ocupa de elaborarea proiectului tehnic, a caietelor de sarcini şi a detaliilor de execuţie pentru lucrările de modernizare, de elaborarea documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire, asistenţa tehnică pe întreaga durată şi execuţia efectivă a lucrărilor. Iată şi cum a fost împărţit bugetul estimat al proiectului cu o valoare estimată de 4.426.291lei: 86.774 pentru servicii proiectare, 53.770 - servicii proiectare PT, 23.004 lei - servicii proiectare DE, 10.000 lei - servicii verificare tehnică a proiectării, 4.264.882 lei pentru execuţia lucrărilor, 31.118 lei - asistenţă tehnică proiectant şi în fine, 43.517 lei cu titlu de cheltuieli diverse şi neprevăzute. Firmele interesate de contract trebuie să constituie o garanţie de participare în cuantum de 43.827,74 lei. De asemenea, trebuie să prezinte cifra de afaceri realizată în ultimii 3 ani precum şi lista contractelor similare executate. Data limită de depunere a ofertelor expiră marţi, 29 iulie, ora 10.00, iar la ora 12.00 se deschid ofertele.

Primarul Aurel Simionescu: "Sper să nu pierdem timpul în contestări peste contestări"

"Cele două proiecte de investiţii se încadrează în programul gândit de municipalitate vizând modernizarea căilor de acces în oraş în care au fost luate în calcul, alături de Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului, zona Vidin şi Şoseaua Râmnicu Sărat. Am obţinut finanţare pentru primele două în cadrul OG 28/2013 privind Programul naţional de dezolvare locală capitolul Regenerare urbană. (...) Sper ca procedura achiziţiei publice să se încheie cât mai repede astfel încât din septembrie câştigătorii să se apuce deja de lucru având la dispoziţie două luni din acest an pentru execuţie. Dacă lucrurile merg normal sper ca undeva până în 15-20 august procedurile să fie încheiate, context în care s-ar putea începe lucrările în septembrie. Repet, este varianta pe care ne-o dorim, însă după experienţa licitaţiilor de la bulevardul Dorobanţilor sau pentru alte proiecte investiţionale majore pe care municipalitatea le-a derulat în ultimii ani, rămâne de văzut dacă se va şi reuşi încheierea rapidă a procedurii de achiziţie", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu. Întrebat ce măsuri sunt avute în vedere pentru a decongestiona pe cât posibil circulaţia rutieră pe cele două artere, edilul şef a explicat că lucrările se vor efectua pe sectoare de drum. "O să vedem când se vor atribui contractele, la ce date, şi cum se vor suprapune lucrările la cele două proiecte investiţionale. Într-adevăr, va fi mai greu în perioadele în care lucrările se vor executa simultan, dar se poate, de exemplu, să se lucreze pe sectoare, aşa cum s-a întâmplat şi la bulevardul Dorobanţilor şi la Calea Călăraşilor, şi pe câte un singur sens astfel încât circulaţia să nu fie complet blocată", a mai spus Simionescu.
Aşteptăm cu nerăbdare să cunoaştem lista firmelor înscrise la cele două proceduri şi nu mare ne-ar fi mirarea ca, în final, să fie desemnate adjudecatare direct sau în calitate de asociaţi ori subcontractori companii cu renume care au mai avut acces la banii publici aşa cum este cazul "Tancrad", sau de ce nu "Concivia", firma pe care chiar preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu o controlează indirect.

Ordonanţa lui Dragnea. Bani pentru baroni

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dezvăluit anul trecut încrengăturile unei afaceri cu banii statului alocaţi în teritoriu prin OG 28/2013 - Programul naţional de dezvoltare locală. Ei au în lucru un dosar pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, pe care-l acuză că ar fi cerut şi primit mită de la un om de afaceri dornic să prindă un contract de lucrări pe bani publici prin OG 28/2013. DNA susţine că după ce a primit de la afacerist prima tranşă de mită, Uioreanu a cerut şi a primit de la Ministerul Dezvoltării finanţări de peste 3 milioane lei pentru firma mituitorului. Banii au fost alocaţi, aşa cum am spus în baza OG 28/2013, de Ministerul Dezvoltării condus de vicepremierul Liviu Dragnea. Recent şi Culiţă Tărîţă, preşedintele CJ Neamţ, cel care a avut direct în administrare terenurile din Insula Mare a Brăilei, a acuzat practici mafiote în alocarea banilor prin aceeaşi OG 28/2013. Culiţă a declarat public faptul că Ministerul Dezvoltării i-ar fi cerut să direcţioneze o parte din banii primiţi în baza celebrei ordonanţe către anumite firme.
Interesant este că printre primele judeţe care au beneficiat, anul trecut, de sume mari de bani prin Programul naţional de dezvoltare locală, se numără judeţul Gorj, de unde este premierul Victor Ponta, şi Constanţa, al baronului Nicuşor Constantinescu. Tot presa centrală arată că şi CJ Brăila condusă de preşedintele Gheorghe Bunea Stancu a primit anul trecut alocări importante pe acelaşi program al Ministerului Dezvoltării: în septembrie - 2,05 milioane lei, în octombrie - 1,3 milioane lei, în noiembrie - 270.000 lei, în decembrie - 1,093 milioane lei, iar în februarie 2014 - 760.000 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro