Văzând rezultatul campaniei "Oraşul de vis", mi-am zis lovind cu pumnul în masă: domnule, asta nu e Brăila pe care o cunoaştem cu toţii! Băieţii ăştia de la "Evenimentul Zilei" şi-au bătut joc de noi! Adică, vreţi să-mi spuneţi că ei încă n-au auzit de titanii noştri locali, de nenumăratele războaie administrative câştigate de primarul Simionescu, de felul rapid în care Brăila a înflorit economic sub conducerea de mare artă a lui Gheorghe Bunea Stancu, de genialitatea funcţionărească a prefectului Popa sau de luptele sângeroase pe care Angelica Pamfil le-a purtat, ca o veritabilă Ioana d'Arc a timpurilor moderne, cu microbul birocraţiei?
Angoasat şi nemaiputând suporta nedreptatea flagrantă care ni s-a făcut, am ieşit pe străzile oraşului, pentru a-mi confirma faptul că Brăila merita cu prisosinţă titulatura de oraş de vis. Prima oprire a fost la malul Dunării, unde am fumat o ţigară sprijinit de unul din picioarele măreţului pod construit de preşedintele Stancu, fascinat de sunetul maşinilor care circulau pe deasupra ca pe Manhattan Bridge. În tot acest timp, pe cerul Brăilei zburau avioane, într-un continuu du-te-vino, aducând în oraş turişti din toate colţurile lumii. Trebuie menţionat că toate avioanele aterizau pe aeroportul construit tot de preşedintele Stancu. Apoi, am făcut un scurt popas la Primărie. Acolo l-am găsit pe primarul Simionescu - autoritar precum un guvernator roman! - , înconjurat de o armată de jurişti, care lucra de zor pentru a împiedica retrocedarea pieţelor publice şi pentru a stopa tăvălugul licitaţiilor corupte. Apoi, plimbându-mă pe holurile Palatului Administrativ, am văzut toţi consilierii judeţeni şi locali, dându-se de ceasul morţii, pentru a găsi soluţii de a facilita crearea unor noi locuri de muncă. În instituţiile culturale brăilene, am fost întâmpinat de acţiuni culturale cu aer occidental, de invitaţi precum Pleşu şi Patapievici, de un personal doct şi inteligent, care cunoaşte diferenţa dintre "sau" şi "s-au", iar directorul Bibliotecii Judeţene, Dragoş Neagu, m-a luat deoparte pentru a-mi arăta că, în sfârşit, poate pronunţa corect numele Norei Iuga (Eleonora Almosnino) şi că ştie că Mario Vargas Llosa este un celebru scriitor peruan şi nu un metalurgist de la Combinatul Siderurgic Galaţi. O singură plimbare prin spitalele brăilene mi-a revelat condiţiile de igienă ale unui paradis făcut de mâna omului. La sfârşitul expediţiei mele am putut observa, noaptea, pe străzile rău-famate ale oraşului, poliţiştii brăileni în acţiune: sute de dube cu girofarurile aprinse şi umplute cu şmecheraşi, proxeneţi, traficanţi şi cuţitari - exact ca-n NYPD Blue. Ah, scumpa mea Brăila!...
... când m-am trezit din moţăială, am citit următoarea afirmaţie făcută de Simionescu, prin aprilie, în paginile "Evenimentului Zilei": "Cine a băut apă din Dunăre, la Brăila, nu mai pleacă de aici". Corect, domnule Simionescu! Păi, domnii mei, cum să mai plece de aici, dacă avem un primar care-i sapă groapa, un preşedinte CJ care-l face la buzunare, o haită de consilieri, funcţionari, jurişti, notari, poliţişti şi câteva partide care-i jupoaie şi pielea de pe oase?
Sunteţi plini de fente, domnii mei politicieni, dar tare mi-e că, exact ca-n marile saloane de psihiatrie, o să rămâneţi să râdeţi singuri privindu-vă moacele în oliţa cu urină.
