De multă vreme nu am mai simțit o așa emoție la citirea unui text cum a fost cel publicat, ieri, la rubrica “Istorii uitate ale Brăilei”, cu titlul “Brăila de acum un secol, în scrierile lui Vlahuță: «Arată ca o capitală apuseană!»”, de la fel de multă vreme, n-am mai trăit cu o așa intensitate dorul.
Am citit de-a lungul vieții tot ce mi-a picat în mână despre Brăila, de la cronicari la literatura contemporană, de la studii la articole de presă. Am fost atrasă ca un magnet de fiecare rând scris despre orașul meu și, pe aceste cuvinte, mi-am clădit, cred, în ani, sentimentul acesta de mândrie... de a fi născut într-un loc cu adevărat pitoresc, de apartenență la o comunitate de elită, dar și de dragoste și respect pentru oameni și meleagurile natale. De aceea, indiferent unde m-au purtat pașii în viață, am simțit întotdeauna niște rădăcini peste puterile mele de adânc înfipte în pământul Bărăganului și oriunde am hoinărit, nicăieri nu m-am simțit ”mai eu” și ”mai bine” ca acasă.
Îl citisem și pe Vlahuță în tinerețe, doar că îl uitasem. La fel cum uitasem și dorința mea nebună, tot din tinerețe, de a fi trăit în Brăila celor o mie de piane. O dorință susținută ani la rând de speranța că orașul acesta își va recăpăta splendoarea de altădată, un șir lung de ani în care nici nu mi-a trecut prin cap să plec vreodată. Eram convinsă că pot, cumva, cu priceperea și puterile mele, să ajut.
Dar am plecat! Cu o mare strângere de inimă față de tot ce am scris mai sus și cu o mare doză de tristețe față de realitate. Umbra pală de acum a tot ceea ce a fost cândva Brăila nu are cum mai să fie un loc în care să te simți confortabil, sigur, împlinit sufletește sau material, un loc pentru care să ai convingerea că poți să faci cu adevărat ceva. Sunt atât de multe lipsuri încât, și dacă ai fi un habotnic patriot local, n-ai avea cum să nu le vezi, conștientizezi și critica. Și nu, nu e vorba despre sărăcie, mizerie, infractori și prostituate. Chiar și în cele mai glorioase timpuri, Brăila a fost faimoasă pentru lumea aceasta pestriță, pentru mulți comentatori celebri, chiar făcea parte din farmecul ei. Ce-i lipsește cel mai mult acum Brăilei este însă elita. Acea elită economică, financiară, culturală, educațională, care transformă orice loc oarecare într-unul pitoresc și orice oraș banal într-unul cu aspect de capitală apuseană sau "Mica Marsilie", tărâmul unde "curge lapte și miere" .
Și când te gândești că anul acesta (mă rog, pandemia ar fi împins lucrurile în 2022) chiar am fi putut reintra în atenția elitelor! Moștenirea lăsată de la înaintași ne-a îndreptățit să râvnim la titlul Brăila 2021 – capitală culturală europeană. Din păcate însă, n-am știut cum să valorificăm la adevărata valoare tot acest tezaur. Sau, mai degrabă cred că n-a avut și n-am avut cu cine.
