Bordelul politic brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bordelul politic brăilean

Cum, aţi uitat cine este Gheorghe Chiru? Să rememorăm ultimul "rol" pe care l-a avut în partidul murăturilor portocalii: prin vară, anul trecut, Chiru, după un ciclu fulminant de confuzii doctrinare şi replieri ratate, a găsit şi el un os de lins, aşezându-şi dosul comod pe funcţia de vicepreşedinte al PDL-ului local. Au urmat imediat câteva ieşiri fără substanţă prin presă, dar gălăgioase rău, apoi câteva păruieli de pension cu generalul Bădălan, după care Gheorghe Chiru, descumpănit ca un veteran căruia, în locul unei medalii, i s-a agăţat în piept doar o suzetă uzată, s-a retras la colţul "fraierului", pentru a ieşi din nou la lumină, cu forţe proaspete în guşă, în timpul certurilor legate de înlocuirea Gianei Pătraşcu cu Titi Dumitriu. Numai că, din toată această afacere din care Chiru spera să se aleagă şi el cu vreo funcţie mai cu ştaif n-a ieşit altceva decât un rateu exemplar. Astfel, Chiru, văzându-se din nou căzut în capcana propriilor lipsuri, s-a întors la colţul "fraierului". După cum era de aşteptat, Chiru susţine că motivul demisiei lui îl reprezintă cuplul Eugen Bădălan-Viorel Balcan. "«Am înghiţit» non-combatul domnului Bădălan la localele din 2008, (...) mi-a picat destul de greu, mie şi multor colegi, modul în care la alegerile generale acelaşi domn Bădălan a făcut anticampanie, joc dublu, a subminat autoritatea preşedintelui de atunci, Mitroi...", spune Chiru, şi, din punctul meu de vedere, nimereşte la marele fix, cu precizarea că "a nimeri la fix" nu înseamnă mare lucru în politică.

În cazul cupletului Bădălan-Balcan (aceşti Beavis and Butthead burduşiţi de potroace nomenclaturiste), asistăm la o perfectă sinonimie de contraste. În opinia mea, Eugen Bădălan, fost general şi actuală nulitate priponită pe imaşul PDL-ului, nu s-a remarcat în politica locală decât printr-un parvenitism feroce. Adică a dat la cap, a lins palmele care trebuia linse, a dat pe mâna soră-si "cultura" brăileană şi, scuzaţi-mi expresia, a făcut curu' mai mare decât inima. Un leneş cu alură de lichea politică. Totul ambalat în kitsch-ul unei seninătăţi molestate metafizic. În ceea ce-l priveşte pe Viorel Balcan, fără a face prea mari detalieri caracterologice, nu găsesc altceva în el decât o altă formă de Bunea Stancu. De fapt, forma primă şi primară a lui Bunea Stancu. Plămădit din aceeaşi foame primitivă de avere - apanaj al "sărăntocului" de vocaţie -, din aceeaşi secetă şi pustiu gramatical, din aceeaşi vulgaritate medievală şi din aceeaşi viclenie ţărănească ca şi fostul său învăţăcel în ale tunurilor administrative, fiecare gest politic al lui Viorel Balcan nu pare a promite decât un singur lucru: "micuţilor, dacă în 2012 pun mâna pe Primărie şi pe Consiliu Judeţean, să vedeţi atunci ce înseamnă guvernare feudală şi ce înseamnă a te scobi cu contracte între dinţi!".
Una peste alta, cu Titi Dumitriu pe post de interimar gonflabil derutat cu totul, cu păpuşarii diletanţi Bădălan şi Balcan în spate, în materie de perversitate şi cleptomanie administrativă, PDL Brăila se anunţă a fi un nou PSD Brăila, în privirile admirative şi invidioase, în acelaşi timp, ale penelistului Boboc, performerul absolut al victoriilor din specia "unu' pe loc". Ridicarea de palate ţigăneşti pe mormanele de gunoi împuţit ale Brăilei continuă cu înverşunare şi se pare că doar o epidemie - ciumă, holeră, ebola -, care să ducă la extincţia Brăilei, mai poate revoca sentinţa-antet a acestui oraş, de bordel absolut.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro