Bonurile de 440 lei, emise în 9 septembrie, câştigătoare la Loteria Fiscală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bonurile de 440 lei, emise în 9 septembrie, câştigătoare la Loteria Fiscală

• posesorii unor astfel de bonuri au la dispoziţie 30 de zile, începând de ieri, să-şi revendice premiul

 

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 - 30 septembrie, care a avut loc duminică, 16 octombrie, de la ora 19.30, a stabilit valoarea şi data emiterii „biletelor” norocoase la Loteria Fiscală a lunii trecute. Fericiţii câştigători sunt posesorii bonurilor fiscale emise în data de 9 septembrie, având o valoare de 440 lei. Aceştia au la dispoziţie 30 de zile, începând de ieri, 17 octombrie, să depună la organul fiscal de care aparţin o cerere de revendicare însoţită de bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine).

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri, astfel încât fondul de premiere, de 1 milion de lei lunar, să fie împărţit în mod egal între câştigători.

Ca de fiecare dată, rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al CN Loteria Română.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro