Bomba ascunsa sub pat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bomba ascunsa sub pat

Ionut C., un tinar care sapa, miercuri, un sant pentru un racord la reteaua stradala de apa, pe Sos. Baldovinesti, a dat peste un proiectil neexplodat, din timpul razboiului. Ignorind pericolul reprezentat de acest gen de munitie, lucratorul a luat bomba acasa, gindindu-se, probabil, ca are cu ce se lauda fata de prieteni. Asa a ajuns proiectilul intr-un apartament de la etajul 7 al unui bloc de pe Calea Calarasilor. Se pare, chiar, ca Ionut l-a ascuns sub pat, ca sa-l fereasca de privirile mamei sale. Noaptea a fost, insa, un sfetnic bun pentru tinar, astfel ca in jurul orei 0.00, acesta a constientizat pericolul la care se expune, pe sine dar si pe membrii familiei si vecini si a anuntat Politia. Pina sa vina oamenii legii, el a scos bomba pe casa scarii. Dupa ce au vazut despre ce este vorba, politistii au alertat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dunarea", iar la fata locului a fost trimisa o echipa de pirotehnisti. Acestia au preluat proiectilul in conditii de siguranta, l-au dus intr-un depozit special amenajat si urmeaza sa-l distruga prin explozie controlata. "Este vorba despre un proiectil de calibrul 76 mm, provenit din cel de-al doilea razboi mondial. La prima vedere, pare a avea focosul activ, putind exploda in cazul manipularii neglijente. Reamintim ca, atunci cind se gasesc astfel de elemente de munitie, nu trebuie atinse sau lovite, nu se introduc in foc si nu se incearca demontarea focosului sau a altor elemente componente. De asemenea, nu trebuie ridicate, transportate si, in nici un caz, introduse in incaperi, locuinte sau gramezi de fier vechi. Singurul lucru care trebuie facut este anuntarea autoritatilor, la numarul pentru urgente 112", ne-a declarat maiorul Stefan Stoian, ofiterul de relatii publice al ISU "Dunarea" Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro