Bolnavii cronici - lanțuri șubrede în jurul spitalelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bolnavii cronici - lanțuri șubrede în jurul spitalelor

După trei luni de izolare și carantină, de panică și groază din cauza pandemiei de Coronavirus, începând de astăzi, 1 iunie, avem și câteva vești bune privind măsurile de relaxare. După ce s-au deschis saloanele de înfrumusețare, frizeriile și alte locații de acet gen, acum 

 se redeschid terasele, se va putea merge la plajă, va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, iar deplasările în afara localității, de la 1 iunie vor fi libere, nu va mai fi nevoie de declarație.

Toate aceste măsuri vin în sprijinul oamenilor sănătoși, dornici de a reveni cât mai curând la o viață normală. Dar, cei bolnavi, pacienții cu boli cronice, rămân în continuare un fel de paria ai societății, întrucât spitalele rămân în continuare închise, iar ei sunt nevoiți să trăiască sau să moară în voia Domnului, întrucât nu mai au voie să fie tratați în unitățile spitalicești decât bolnavii de Covid 19.

De trei luni, toată lumea parcă a luat-o razna, teoretic, nu se mai moare decât de Coronavirus, restul pacienților reprezintă o cantitate neglijabilă în balanța sistemului de sănătate mondial. Spitalele rămân în continuare închise, chiar dacă zeci sau sute de cadre medicale tratează doar câțiva pacienți asimptomatici, iar saloanele sunt goale, în timp ce bolnavii cronici sprijină gardurile unităților spitalicești sau se zvârcolesc acasă, în dureri de neimaginat. Dar, câți dintre noi conștientizăm acum consecințele grave asupra stării de sănătate a populației, care  sunt atât de greu de evaluat?

Pentru că o mare parte dintre pacienții cronici nu mai au acces la investigații medicale, în acest moment, medicii de familie reprezintă adevărații eroi ai sistemului de sănătate, ei se află în prima linie de salvare a bolnavilor cronici, care au nevoie urgentă de terapie și nu pot aștepta luni în șir o decizie administrativă.

Nu vreau să minimalizez efectele dezastruoase ale Coronavirusului, care a dat peste cap omenirea de la începutul acestui an, atât pe plan economic, dar și pe plan social. 

Dar, câți dintre noi s-au întrebat câte persoane au murit în acest interval de timp din cauza bolilor cronice?

Afecțiunile oncologice, hematologice, afecțiunile gastrointestinale sau reumatice, bolile inflamatorii și autoimune, cele  dermatologice sau afecțiuni cardiologice, boli neuro-degenerative, scleroză multiplă, hepatite, diabet, afecțiuni pneumologice și alte boli au fost trase pe bară pentru că toate privirile s-au îndreptat în această perioadă către COVID 19. Spitalele s-au transformat în hotel de lux pentru pacienții COVID 19 în condițiile în care pacienților cronici le este refuzat accesul la servicii medicale, iar ei stau ore în șir pe la porțile spitalelor, pentru câteva investigații de specialitate...

Atâta timp cât spitale pentru boli cronice sunt blocate din motive COVID 19,  pacienții cronici sunt singurii care au de suferit.

La Brăila, de exemplu, după ce Spitalul Județean de Urgență a primit un  aparat REAL TIME PCR, care poate face testări pentru depistarea infecției cu coronavirus, donat de Agricost by Aldahra, se dorește achiziționarea unui alt aparat similar, deși medicii de laborator doresc un aparat cu care să determine viremia. Asta, în condițiile în care, de  ani de zile, bolnavii de hepatită nu mai beneficiază de astfel de investigații. Și, în aceste condiții, nu pot să nu mă întreb-câți bolnavi de coronavirus sunt în Brăila și câți au nevoie de o testare a viremiei, pentru că suferă de hepatită cronică?

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro