Cum ar fi să vezi cum dintr-o ambulanţă sunt abandonaţi/aruncaţi pe stradă un bărbat fără picioare, o femeie în vârstă, nedeplasabilă sau un alienat mintal care face cu ochiul şi câinilor de pe stradă?! N-ar fi! Şi asta nu fiindcă România nu e ţara în care s-ar putea întâmpla toate aceste lucruri, ci fiindcă, cel puţin la Brăila, nimeni nu-şi asumă scandalul ce-ar urma unui asemenea gest pe cât de neprofesionist, pe atât de inuman.
Şi totuşi, sunt în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila, cazuri de care, cu excepţia asistenţilor sociali, nimeni nu se îngrijeşte cu simţ de răspundere, cazuri ce scapă sistemului de protecţie socială şi ajung să se lege "ca marca de scrisoare" de un pat de spital.
Este vorba despre persoane care ajung la spital ca pacienţi, dar care nu mai pleacă acasă după ce se fac bine fiindcă nu au casă, astfel că unitatea medicală devine pentru ei locuinţă, spaţiu de înnoptat, mâncat şi chiar de socializat.
Numai în perioada ianuarie - mai 2016, cei cinci asistenţi sociali ai SJU (inclusiv acela din Maternitate) au "procesat" 32 de cazuri ale unor persoane internate, prezentate direct prin Unitatea de Primire a Urgenţelor sau prin birourile de internări, persoane aflate în situaţii de risc din punct de vedere social, fără familii sau "refuzate" de rude.
"Sunt persoane cu handicap, vârstnice şi fără aparţinători, fără acte, fără locuinţă şi/ sau venituri, persoane ce nu se pot gospodări singure sau au nevoie de îngrijire şi supraveghere permanente, categorii de pacienţi ce necesită, după rezolvarea problemelor medicale, preluarea într-un centru special", ne-a declarat as. Olguţa Crivăţ, director Îngrijiri Medicale al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Din cele 32 de persoane fără căpătâi care au trecut prin Judeţean amintim: doi minori, care au fost plasaţi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, 12 adulţi cu domiciliul pe raza unor comune ale judeţului Brăila, 16 adulţi cu domiciliul în municipiu şi doi adulţi cu domiciliul în alte judeţe.
De doi ani, internat la Chirurgie Septică: "Nu am pe nimeni, casa părintească s-a dărâmat"
Trei sunt cazurile care deja au căpătat vechime la Judeţeanul brăilean: "nea Petrea", 60 de ani, Petrică, 42 de ani, şi Gabi, 38 de ani. Primul are ambele picioare amputate, iar ceilalţi doi au doar probleme neurologice şi/ sau psiho-sociale.
Petrea Cărlescu are 60 de ani, este originar din comuna Rebricea, satul Drăxeni, judeţul Vaslui, şi a ajuns la Judeţean la Chirurgie Septică pe 11 februarie 2014, cu degerături la ambele picioare.
"Lucram ca mecanic de centrală termică la Însurăţei, din 1986. Mi-au degerat picioarele într-o noapte şi am ajuns la spital. Mi s-au amputat ambele picioare. Şi am ajuns aşa cum mă vedeţi. (N.R. Arată spre femururile ciunte.) Nu am pe nimeni, nu am avut pe nimeni. Casa părintească s-a dărâmat. Nu mai am nici acte, nici buletin, nimic. Nu am mutaţie şi nici pensie sau alt venit. Stau la spital de doi ani, aici mi-e şi casa şi masa, aşa vrea Dumnezeu, e greu, dar nu ştiu ce să fac, sunt fără putere", ne povesteşte Petrea Cărlescu, încercând să ne evite privirea, doar, doar nu i-om zări lacrimile ce-i joacă în colţul ochilor.
Omul e dependent de personalul medical. Chiar dacă nu primeşte niciun fel de tratament, el ocupă un pat şi primeşte câte o masă caldă pe zi.
"Nu-i putem da afară. Sunt oameni care s-au legat de noi şi care nu pot fi, pur şi simplu, aruncaţi în stradă, sunt cazuri sociale pentru care sistemul nu are soluţii", a opinat dr. Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Numai pentru Cărlescu, asistenţii sociali ai spitalului au trimis zeci de adrese către primăria localităţii de domiciliu, însă dinspre Rebricea - Vaslui, niciun răspuns.
"Instrumentarea unui astfel de caz a presupus, pe lângă evaluarea, intervenţia şi investigarea medicală permanente, monitorizarea, identificarea aparţinătorilor, sesizarea instituţiilor abilitate, corespondenţa cu aceste instituţii, posibilii membri ai familiei biologice şi/ sau extinse, cu vecinii, cu angajaţii unităţilor administrative din zonă, efectuarea de anchete sociale, consilierea pacienţilor şi a aparţinătorilor", ne-a mai spus as. Olguţa Crivăţ, director de Îngrijiri Medicale.
Oamenii nimănui, dependenţi de farfuria cu mâncare de la spital, dar buni şi îndrăgiţi de personalul din unitate
Şi pe Petrică, 42 de ani, originar din comuna Gohor, judeţul Galaţi, l-am găsit tot la spital, deşi starea sa nu necesită intervenţie specială. Vesel, îngrijit şi cu mânecile suflecate, Petrică pare veşnic pus pe treabă, ca un angajat permanent al spitalului. "Sunt Petrică!", se prezintă scurt şi-ţi face cu ochiul zâmbind larg, trădând probleme neurologice cronice.
Petrică Beldie a ajuns la spital în urmă cu vreo şapte ani, internat la Neurologie în condiţii pe care nu le mai ştie mai nimeni.
Avea o soră la Urleasca, în Brăila, dar bărbatul, ca fără vârstă, încearcă să ne convingă: "Sunt aici de la 18 ani. M-a adus sora mea, sora mea e frumoasă, e mai tânără ca mine, are doi copii".
Cadrele medicale şi acelea specializate în asistenţă socială de la Judeţean ne lămuresc că "sora de la Urleasca" - care-i mai în vârstă - nu-l vrea pe Petrică, deşi acesta e "pâinea lui Dumnezeu", munceşte zi lumină, e politicos şi săritor, se spală la spălătoria spitalului, mănâncă la bucătărie şi doarme într-un subsol pe care-l curăţă tot el pentru a-şi primi zilnic blidul cu fiertură.
Nu mai este internat, dar a rămas ataşat de personalul de la Neurologie, unde s-a tratat cândva.
Petrică nu are buletin, nici nu-i trebuie, viaţa lui pare să se fi contopit cu aceea a spitalului, omul face parte din peisaj, mai ales că e inofensiv, având doar un retard mintal care-l transformă într-un copil cu chip de adult.
Ne face cu mâna subtil şi pare atât de interesat să devină personaj de poveste încât ne însoţeşte pe holurile unităţii medicale cu atâta dezinvoltură, ca şi cum ne-ar conduce prin propria casă.
Într-un târziu, la despărţire, după ce Petrică îşi ia rămas bun cu un zâmbet fără cusur, însuşi agentul de pază ne abordează şi ne întreabă şoptit: "Se întâmplă ceva, doamnă?! Îl mută pe Petrică, doamnă?! Să nu-l mute, doamnă, vă rog, vă rog din suflet, că-i băiat tare bun şi cuminte, muncitor şi silitor, nu face niciun rău, doar că-l duce capul mai puţin ca pe alţii, dar e bun Petrică, vă rog mult!", şi-şi duce mâna dreaptă la inimă, într-un gest impresionant.
Destine decise de neputinţa unui sistem care nu oferă decât ajutor de urgenţă sau pe bani
Pentru rezolvarea problemelor de identitate ale unora ca Petrică, nu de puţine ori, cadrele medicale pun mână de la mână şi plătesc actele provizorii, pozele şi alte asemenea, unitatea medicală neavând fonduri alocate pentru asemenea servicii.
Un caz asemănător este acela al lui Gabi, cu ultimul domiciliu în oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa. Şi el este "omul spitalului" de vreo trei ani. A venit bolnav şi n-a mai plecat nici sănătos. N-are unde pleca. El este, teoretic, internat la Ortopedie, dar nu-l găsim la spital decât spre seară, când se adună de prin locurile în care munceşte cu ziua pe "te miri ce şi mai nimic". Gabi nu vrea nimic, doar un culcuş în care să-şi odihnească oasele peste noapte, altfel se descurcă şi de-o baie şi de-un castron cu d-ale gurii peste zi.
Câţi ca ei?! Mulţi, tot mai mulţi oameni ai nimănui ajung să se aciueze pe lângă unităţile în care destinul îi aruncă la un moment dat.
În vreme ce familiile lipsesc cu desăvârşire din viaţa acestor oameni sau nu-i mai vor, autorităţile sunt în postura de-a avea cu cine, dar de-a nu avea cu ce.
În subordinea Consiliului Local Municipal Brăila funcţionează mai multe centre rezidenţiale, numai că aici sunt îngrijite contra-cost persoanele în vârstă sau acelea bolnave. Repetăm: contra-cost! Sau pensionari.
Aceia care nu au vârsta pensionării primesc găzduire în regim de urgenţă, dar condiţia e să aibă domiciliul în Brăila, or' niciunul dintre "personajele" noastre de la Judeţean nu se încadrează în condiţiile asistenţei sociale româneşti.
În spital, se ştie că singura soluţie în cazul "oamenilor nimănui" ar fi trimiterea lor în localităţile de domiciliu şi predarea acestora autorităţilor din aceste unităţi administrativ teritoriale. Numai că, nu-i deloc uşor să convingi o primărie de comună să funcţioneze brici din punctul de vedere al asistenţei sociale, să-şi integreze pauperii, atâta timp cât o ţară întreagă are un sistem bolnav, cu deficienţe vizibile în domeniul respectiv.
Şi apoi, chiar aşa: Cine-şi asumă să ducă un alde Petrică la Gohor de Galaţi, să-l lase în faţa porţii asistentului social, să-l privească în ochii lui plini de zâmbet şi să-i spună ferm: Adio, Petrică! Asta-i casa ta!
Centre, cămine şi spaţii de cazare tot pentru aceia care au o brumă de venit
În Brăila sunt, într-adevăr, câteva centre - cămin în care aceia neputincioşi pot îmbătrâni frumos. Cu o condiţie: să fi muncit ceva la viaţa lor ori să aibă măcar vârsta pensionării. Sunt posibilităţi şi pentru bolnavi, dar şi pentru aceia trebuie să plătească vreo rudă. Ajutor de urgenţă nu poate fi decât pentru o scurtă perioadă. "Căminul pentru Persoane Vârstnice din Lacu Sărat are o capacitate de 142 de locuri. Persoanele care beneficiază de asistenţă socială în cadrul căminului sunt persoane vârstnice cu domiciliul stabil sau reşedinţa în municipiul Brăila. Pe lângă serviciile pentru care este acreditat, Căminul Lacu Sarat oferă şi servicii de masaj terapeutic şi de întreţinere", ne-a explicat Nicoleta Mihaela Oancea, director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Brăila.
Aceeaşi situaţie este şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", care are o capacitate de 201 locuri. Persoanele cazate aici sunt vârstnici cu domiciliul stabil sau reşedinţa în municipiul Brăila. Centrul de Asistenţă Paliativă "Sf. Maria" din satul Baldovineşti, comuna Vădeni, reabilitat din fonduri europene, este singurul din judeţ care se adresează persoanelor vârstnice cu dizabilităţi. Aici sunt 200 de locuri. Centrul oferă, evident tot contra-cost, servicii de masaj, reflexoterapie şi kinetoterapie.
"În prezent, toate centrele rezidenţiale au locuri vacante. Acestea mai asigură şi servicii comunitare de tipul: găzduire, asistenţă medicală, socializare şi petrecere a timpului liber, consiliere psihologică şi suport emoţional. Pentru a beneficia de găzduire într-unul din centrele respective, persoana trebuie să aibă vârsta stabilită de lege pentru pensionare, să nu aibă familie sau să nu se afle în grija unei terţe persoane, să nu aibă locuinţă, să nu se poată gospodări singură sau să necesite îngrijire specială", ne-a mai declarat Nicoleta Oancea, director executiv DAS Brăila.
Adulţii fără adăpost, dependenţi de stradă, afectaţi psihic sau fizic şi cu şanse minime de inserţie socială, pot fi găzduiţi în Centrul Social de pe Rm. Sărat, în regim de urgenţă, unde sunt 120 de locuri, în prezent fiind ocupate doar 54. Găzduirea are regim provizoriu. În iarna 2015-2016, 134 de persoane au trecut prin centrul respectiv. Condiţie pentru aceia care solicită ajutor în regim de urgenţă: să aibă ultimul domiciliu cunoscut în Brăila, Ceea ce "nea Petrea", Gabi şi Petrică n-au avut niciodată.
