E incredibil modul în care funcţionează sistemul sanitar românesc! Să te ferească Cel de Sus să ţi se facă rău vineri seară şi să ajungi la spital! Până luni dimineaţă, când începe programul bugetarilor, nimeni nu te ia în seamă în spitalele de stat. Adică, dom’le, boala e chiar nesimţită dacă se manifestă şi în weekend! În afară de o pastilă aruncată în scârbă de o asistentă, de o injecţie făcută în grabă, nu prea se întâmplă nimic în corpul B al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, fostul Spitalul 3. Asta am constatat personal, după o păţanie cu mama, în weekend. Ştiu, veţi spune că e o problemă veche, că mai toţi pacienţii s-au confruntat cu aşa ceva. De acord, toţi suntem buni la identificarea problemelor, dar la luat atitudine suntem corigenţi! Am acceptat modul de funcţionare defectuos al sistemului sanitar prea mult timp, iar acum ne plângem de comportamentul abuziv al personalului medical, de condiţiile mizere de cazare din spitale, de lipsa medicamentelor din spitale şi farmacii etc.
Revin la întâmplarea cu mama. Vineri seară i s-a făcut rău, am solicitat ambulanţa, iar la 22.30 eram deja la Unitatea de Primiri Urgenţe. Analize la sânge, perfuzie, transfer la Spitalul 3, deoarece ar avea o infecţie puternică în corp. Am ajuns la Spitalul 3, unde a preluat-o o asistentă care a întrebat-o dacă vrea reţetă de la medic sau internare. Numai că negocierea a picat, asistenta spunând că e nevoie totuşi de internare. Bun. La 2 noaptea, mama a urcat la salon. Pe la 3 şi jumătate, mi-a dat mesaj: o asistentă i-a făcut o injecţie şi i-a dat o pastilă. Atât. Nici urmă de medicul de gardă prin spital, pe care am aflat că îl cheamă Ganciu Petru Pavel de la camera de internări. N-a venit să vadă măcar pacienta, deşi fusese adusă cu salvarea şi s-a decis internarea. Abia a doua zi, sâmbătă, pe la 9 dimineaţă şi-a făcut apariţia şi doctorul. A palpat-o, a întrebat-o cum se simte şi fuga pe uşa din salon. Nu explicaţii, nu investigaţii medicale. Doar tratament “după ureche”, luând de bune nişte analize făcute la UPU. Ăsta a fost momentul care m-a făcut să sun la o clinică privată din oraş şi să o programez la medicină internă, mai ales că ştiam că la acea clinică, pacienţii sunt investigaţi şi trataţi de luni până duminică.
Am mers la Spitalul 3, i-am povestit mamei ce alternativă am găsit şi a fost de acord să se externeze la cerere. Mai puţin o asistentă de la Boli Cronice care mai că nu mi-a lipit una peste ochi când i-am zis că mama vrea externare la cerere. O femeie la vreo 35-40 de ani, împopoţonată, rujată, machiată, blondă, tunsoare medie, cu nişte pantaloni albi transparenţi de i se vedeau…bikinii. Aaa, şi nişte tocuri de răsuna tot etajul 2 când mergea. M-a întrebat de ce nu mai vrea mama să stea în spital, însă i-am răspuns tot cu o întrebare: „De ce nu i-aţi făcut investigaţii?”, la care blonda de statură medie şi-a dat ochii peste cap şi, plină de sictir, zice „Azi??? Sâmbăta???”. Da, doamnă, sâmbăta, că boala loveşte şi în weekend, şi în concediu, şi la miezul nopţii şi la orice vârstă. Dar probabil că ştiţi mai bine ca mine aceste aspecte.
M-a chemat în camera de gardă şi m-a pus să semnez nişte acte. În graba în care îmi spunea unde să semnez, am zărit cuvântul „coplată”. Am întrebat ce acte sunt acelea, iar asistenta mi-a zis, pe un ton superior şi grav, că mă lasă să citesc după. Deşi ştiam ce înseamnă „coplată”, am tăcut şi am semnat, pentru că voiam să văd până unde ajunge cu tupeul. Apoi mi-a explicat pe acelaşi ton superior că trebuie să plătesc tratamentul, numai că am „noroc” că e sâmbătă şi nu e deschis „jos, la parter”. Era vorba de 5-6 lei, mi-a explicat o altă asistentă, mult mai calmă şi mai umană în comportamentul faţă de pacieţi şi aparţinători.
Am rugat-o apoi pe asistenta „superioară” să-i scoată mamei branula. Şi-a dat ochii peste cap şi i-a smuls pansamentul cu tot cu branulă de i-a ţâşnit sângele mai rău ca apa care iese din matcă la inundaţii. Am întrebat-o de ce ne tratează ca pe nişte animale, iar ea a dat din umeri. Deşi îmi venea să urlu la ea, să o fac cum îmi vine la gură, sincer vă spun, m-am abţinut. Mă durea să văd cum suntem trataţi de o asistentă! Că de doctor n-am ce spune, pentru că nici nu l-am văzut la faţă, eu personal. Asistenta tranşa şi tăia în spital după cum avea chef, iar după cum s-a putut observa, numai cheful de muncă îi cam lipsea. Şi bunul simţ!
Mi-am înghiţit cuvintele dure şi, cu ultimele puteri de a mă calma, am întrebat-o cum o cheamă. „Da’ de ce vă interesează?”, m-a întrebat, iar vocea deja îi tremura. „Ca să ştiu cine s-a ocupat de mama mea, mi se pare o întrebare firească”, i-am răspuns. „Cârstea...Andreea” ,iar pixul deja îi tremura deasupra unei foi. Acum nu ştiu dacă tremuratul îi trăda vreo teamă ori devenise şi ea nervoasă. Să mai spun că a refuzat să-mi spună ce tratament i-a administrat mamei în cele câteva ore de internare? “Dacă vă duceţi, la privat, de ce vă interesează?”, mi-a răspuns.
Am plecat la clinica privată, unde totul s-a schimbat. Era ca-ntr-un univers paralel. Asistentele au preluat-o imediat pe mama, au întrebat-o dacă se simte bine şi i-au pus un plasture în locul vatei îmbibate cu spirt şi sânge. A fost investigată medical, i s-a prescris un tratament fix pentru afecţiunea ei, i s-a dat un regim personalizat. A doua zi, mă sună de la clinică să mă întrebe cum se simte mama! Îmi venea să plâng, cred că mai mult de fericire, că îi păsa cuiva de starea unui pacient! Era duminică după amiază...
Nu ştiu dacă voi schimba ceva povestind această întâmplare, dar dacă tot avem premier brăilean care afirmă că vrea să facă ceva în ţara asta, atunci ar fi bine să acorde o atenţie deosebită problemelor grave din sistemul sanitar românesc. Iar problemele nu sunt nici pe departe salariile mici! Oricât li s-ar mări leafa, o parte din personalul medical se va purta la fel de urât cu pacienţii, vorba unui renumit doctor brăilean spusă în cadrul unei discuţii amicale.
