• numărul brăilenilor care vor sări în Dunăre, după cruce, se anunţă mai mare decât de obicei • credincioşii sunt aşteptaţi la Catedrală, începând cu ora 8.00, la liturghia oficiată de ÎPS Casian Crăciun • la 10.30, va începe procesiunea pe Calea Călăraşilor, la 11.00 se va sfinţi apa, la scena de pe Esplanadă, iar 11.30 va fi aruncată crucea în Dunăre
Pentru sâmbătă, 6 ianuarie, se anunţă la Brăila vreme însorită şi temperaturi neobişnuit de mari pentru această perioadă a anului, maxima zilei urmând să se ridice până la 11 grade Celsius. În aceste condiţii, este de aşteptat ca în cursa pentru prinderea crucii aruncate de arhiepiscopul Casian în Dunăre să se înscrie mai mulţi brăileni decât de obicei. Deja, joi, 4 ianuarie, s-au înscris patru persoane, iar lista urmează să fie completată şi pe parcursul zilei de astăzi. Chiar dacă nu ne mai confruntăm cu celebrul Ger al Bobotezei, cei care vor să intre în apă după cruce trebuie să prezinte analize medicale, care să confirme că nu au probleme de sănătate. Reamintim că, anul trecut, starea vremii a fost diamentral opusă celei de acum, slujba de Bobotează de pe Esplanadă, dar şi momentul aruncării şi prinderii crucii în Dunăre fiind anulate din cauza viscolului şi a gerului.
La fel ca în fiecare an, în ziua de 6 ianuarie, se va oficia mai întâi Sfânta Liturghie, la Catedrala “Naşterea Domnului” din Bariera Călăraşilor, de către Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, începând cu ora 8.00. La 10.30 va începe procesiunea de la catedrală către faleza Dunării, pe Calea Călăraşilor. De la 10.00, este programată Slujba de Sfinţire a Apei Celei Mari, oficiată de ÎPS Casian Crăciun, împreună cu un sobor de preoţi. În jurul orei 11.30, va avea loc momentul aruncării şi prinderii crucii în Dunăre.