Sintem in Franta renascentista. O Franta a manierismului, a marotelor idealiste si a plocoanelor insidioase. O natiune, economic si cultural impartita intre umanisti “nihilisti”, nascuti din coasta lui Rabelais si afacerismul secularizant al clericilor cu brevet de ubicuitate. Dezfeudalizarea structurilor sociale a dus si la crearea unei efervescente artistice, al carei obiectiv era acela de a trasa un orizont ontologic Noului Spirit. Spiritului emancipat de sub tutela dogmei religioase...Si uite asa, sub un halou reformator, caste intregi de barzi moralisti si menestreli de week-end au inceput sa cante, citeodata in regim pudibond, fertilitatea, voluptatea carnii si virtutile Femeii Renascentiste, dar si amestecul fatal de “Infern si Paradis” (Maclou de La Haye) al frumusetii acesteia...
Daca in proza postdecembrista, scriitori exceptionali precum Stefan Agopian (erotism gotic), Radu Aldulescu (erotism grotesc-sacru), Dan Stanca (erotism barochizant) si Cristian Robu-Corcan (erotism simbolistic) mai pot sustine veridice master class-uri de poesis conceptual, in poezie dainuie de vreo doua generatii o stare de fapt care, din pacate, pare a fi... cam indisolubila: imagistica a luat drumul unui minimalism prost-inteles. De ce ar fi prost inteles? Deoarece s-a stabilit o relatie de sinonimie intre acest minimalism si un reductionism imagistic. Iar a reduce erotismul la simplitatea salbatica a acuplarii haotice inseamna si a arunca in scena, ca program estetic, inca o dialectica a miserupismului. Inca una printre multe alte dialectici smulse din viscere.
Prin urmare, in actualul context al unui Eros suprasaturat de elucubratii excrementiale si exercitii maniacale de ontologizare a isteriilor expresionist-postludice, de tip "lasa-ma papa la mare" (marca inregistrata a Visceralelor Capricioase din mainstream-ul doomiist), Editura Humanitas a publicat in 2004 o atipica antologie de poezie erotica: "Blazoanele anatomiei feminine". Poeti francezi ai Renasterii, in traducerea lui Serban Foarta. Atipica tocmai prin faptul ca Erosul exista. Ba mai mult, este un Eros situat la antipodul fenomenului pornografic.
Iata cum s-a conturat ideea publicarii acestei antologii, dupa cum apare in nota editurii: "Clement Marot (1496-1544), poet francez de vita princiara, a fost fratele reginei Marguerite si favoritul regelui Francisc I. In urma unui conflict doctrinar de natura religioasa, Clement Marot a fost silit sa se refugieze dincolo de Alpi, in Italia, unde a gasit adapost si protectie la Renee de France, fiica regelui Ludovic al XVI-lea. In Italia, lipsit fiind de griji materiale, de altercatii polemice sau de amenintari clericale, Clement Marot s-a dedicat artei pentru care era cu adevarat inzestrat, poezia. Pe una dintre aceste poezii, intitulata Blazoanele pieptului frumos, Clement Marot a trimis-o in Franta spre a fi citita in cercul cunoscutilor si apropiatilor lui de odinioara; in mod miraculos, poezia aceasta, o bagatela erotica inchinata cu indrazneala si rafinament sinilor femeii, a declansat o veritabila reactie in lant, foarte multi dintre cunoscutii lui Clement Marot simtind nevoia sa dea o replica intr-o forma asemanatoare poeziei lui Marot (...) Rind pe rind, fruntea, urechea, sprinceana, lacrimile, sinii, nasul, gura, genunchii etc. sint cintate cu o arta ce oscileaza intre poezia adevarata si aluzia erotica aflata la limita incipienta a pornografiei".
Si nu numai la aceasta limita, ci si la inceputul unei heraldici sacrosancte ce va fura citeva secole mai tirziu mintile romanticilor dark, a acelor romantici impatimiti de cosmicizarea Erosului si de alteritatea angeologica. Iata de ce cred ca "Blazoanele..." este o impresionanta lectie de erotism manierist, in nici un caz excesiv eufemistic, in fata caruia multi Don Juani falocrati ai poeziei contemporane ar cam trebui... sa se inchida la prohab.
Poftiti doar un singur blazon, semnat de Eaustorg de Beaulieu: "Fara sa vreau sa-i fac uitati in hauri / Pe-ntiii cintareti ai sfintei gauri / A Curului, ci dimpotriva - fierb / De nerabdare sa-i inchin un herb, / Caci cred, ca si aceia, cum ca Curu-i / Prea demn sa aibe o curte imprejuru-i".
Daca in proza postdecembrista, scriitori exceptionali precum Stefan Agopian (erotism gotic), Radu Aldulescu (erotism grotesc-sacru), Dan Stanca (erotism barochizant) si Cristian Robu-Corcan (erotism simbolistic) mai pot sustine veridice master class-uri de poesis conceptual, in poezie dainuie de vreo doua generatii o stare de fapt care, din pacate, pare a fi... cam indisolubila: imagistica a luat drumul unui minimalism prost-inteles. De ce ar fi prost inteles? Deoarece s-a stabilit o relatie de sinonimie intre acest minimalism si un reductionism imagistic. Iar a reduce erotismul la simplitatea salbatica a acuplarii haotice inseamna si a arunca in scena, ca program estetic, inca o dialectica a miserupismului. Inca una printre multe alte dialectici smulse din viscere.
Prin urmare, in actualul context al unui Eros suprasaturat de elucubratii excrementiale si exercitii maniacale de ontologizare a isteriilor expresionist-postludice, de tip "lasa-ma papa la mare" (marca inregistrata a Visceralelor Capricioase din mainstream-ul doomiist), Editura Humanitas a publicat in 2004 o atipica antologie de poezie erotica: "Blazoanele anatomiei feminine". Poeti francezi ai Renasterii, in traducerea lui Serban Foarta. Atipica tocmai prin faptul ca Erosul exista. Ba mai mult, este un Eros situat la antipodul fenomenului pornografic.
Iata cum s-a conturat ideea publicarii acestei antologii, dupa cum apare in nota editurii: "Clement Marot (1496-1544), poet francez de vita princiara, a fost fratele reginei Marguerite si favoritul regelui Francisc I. In urma unui conflict doctrinar de natura religioasa, Clement Marot a fost silit sa se refugieze dincolo de Alpi, in Italia, unde a gasit adapost si protectie la Renee de France, fiica regelui Ludovic al XVI-lea. In Italia, lipsit fiind de griji materiale, de altercatii polemice sau de amenintari clericale, Clement Marot s-a dedicat artei pentru care era cu adevarat inzestrat, poezia. Pe una dintre aceste poezii, intitulata Blazoanele pieptului frumos, Clement Marot a trimis-o in Franta spre a fi citita in cercul cunoscutilor si apropiatilor lui de odinioara; in mod miraculos, poezia aceasta, o bagatela erotica inchinata cu indrazneala si rafinament sinilor femeii, a declansat o veritabila reactie in lant, foarte multi dintre cunoscutii lui Clement Marot simtind nevoia sa dea o replica intr-o forma asemanatoare poeziei lui Marot (...) Rind pe rind, fruntea, urechea, sprinceana, lacrimile, sinii, nasul, gura, genunchii etc. sint cintate cu o arta ce oscileaza intre poezia adevarata si aluzia erotica aflata la limita incipienta a pornografiei".
Si nu numai la aceasta limita, ci si la inceputul unei heraldici sacrosancte ce va fura citeva secole mai tirziu mintile romanticilor dark, a acelor romantici impatimiti de cosmicizarea Erosului si de alteritatea angeologica. Iata de ce cred ca "Blazoanele..." este o impresionanta lectie de erotism manierist, in nici un caz excesiv eufemistic, in fata caruia multi Don Juani falocrati ai poeziei contemporane ar cam trebui... sa se inchida la prohab.
Poftiti doar un singur blazon, semnat de Eaustorg de Beaulieu: "Fara sa vreau sa-i fac uitati in hauri / Pe-ntiii cintareti ai sfintei gauri / A Curului, ci dimpotriva - fierb / De nerabdare sa-i inchin un herb, / Caci cred, ca si aceia, cum ca Curu-i / Prea demn sa aibe o curte imprejuru-i".
