Bijuterie navală în portul brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bijuterie navală în portul brăilean

• nava-şcoală “Mircea” a acostat, ieri, la Brăila • alura impresionantă a bătrânului bric pe care şi-au făcut ucenicia 70 de generaţii de cadeţi ai Marinei Militare Române mai poate fi admirată şi astăzi de brăileni • civilii pot urca gratis la bordul navei, iar programul de vizită este între orele 09.00 – 13.00 şi 15.00 – 19.00

 

Alura impresionantă a bricului “Mircea”, cu cele trei catarge ale sale, dintre care cel mai înalt are 44 de metri, a dominat portul brăilean, ieri dimineaţă, când, cu o precizie de ceasornic nemţesc, şi-a făcut intrarea pe Dunăre, la ora stabilită. Marina Militară a anunţat că joi, 19 septembrie, la ora 10.00, nava-şcoală “Mircea” va acosta la pontonul de lângă Căpitănia Brăila, iar la ora 10.00 aceasta se afla pe poziţie şi efectua deja manevrele de acostare. Operaţiunea în sine a durat cam 20 de minute, lucru de aşteptat, pentru că marinarii militari au o vorbă: “să acostezi cu o astfel de navă la mare e ştiinţă, să acostezi la Dunăre e deja o artă!”. Asta pentru că fluviul vine cu alţi parametri - curent mai puternic, adâncimea apei la mal etc - pe care doar profesioniştii adevăraţi pot să îi stăpânească. Iar echipajul bricului “Mircea”, condus de un brăilean, comandorul Mircea Târhoacă, s-a descurcat perfect, reuşind să poziţioneze cu precizie maiestoasa navă lângă pontonul destinat vaselor de croazieră care tranzitează Brăila.

Manevrele de acostare s-au făcut pe acordurile unor melodii din repertoriul marinăresc cântate de Muzica Militară a Forţelor Navale. Aliniate pe mal, oficialităţile brăilene - primarul Marian Dragomir, preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, prefectul George Paladi, senatorul Ion Rotaru, deputatul Nicu Niţă, viceprimari, vicepreşedinţi CJ şi alţi şefi de instituţii - aşteptau momentul când vor putea urca la bordul navei. Alături de oficialităţi, nava mai era aşteptată, pe mal, şi de două plutoane de marinari militari din cadrul Flotilei Fluviale. Mai pe margine, dincolo de perimetrul încercuit de garduri metalice, se aflau şi câteva zeci de brăileni, nerăbdători să viziteze şi ei nava. Conform uzanţelor, după ce bricul a acostat, ofiţerul cel mai mare în grad - în cazul de faţă contraamiralul de flotilă Cornel Rogozan, comandantul Flotilei Fluviale - a coborât pe mal pentru a-i saluta pe militarii prezenţi şi pe oficialităţile civile. După o scurtă prezentare a bricului “Mircea”, care în cei 80 de ani de existenţă a instruit 70 de generaţii de cadeţi ai Marinei Militare, contraamiralul Rogozan i-a invitat la bord pe reprezentanţii autorităţii locale. Ajunşi pe navă, aceştia au fost conduşi, într-un tur de prezentare, de comandorul Mircea Târhoacă. Atât contraamiralul Rogozan cât şi comandorul Târhoacă, au primit diplome din partea primarului Marian Dragomir, care a exprimat astfel mulţumirea municipalităţii pentru faptul că faimoasa navă-şcoală a Marinei Militare a inclus şi Brăila în acest marş de instrucţie. Marş făcut pe Dunăre pentru a încheia seria evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a opt decenii de la lansarea la apă.

 

Istoria fascinantă a bricului “Mircea”

 

Este prima dată când bricul “Mircea” acostează la cheul brăilean. Nu este, însă, prima dată când această navă ajunge la Brăila. În timpul războiului, a stat “ascunsă” în apropierea oraşului nostru, pe braţul Arapu, până când a fost luată ca pradă de război de armata sovietică. Mai apoi, la începutul anilor 2000, avea să ajungă din nou la Brăila, mai exact la Şantierul Naval, unde a stat mai mulţi ani, pentru o reparaţie capitală.

Construit în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval „Blohm & Woss” din Hamburg, Germania, „Mircea” este un velier clasa A tip „Bark”, cu trei arbori (cel mai mare cu înălţimea de 44 de metri deasupra apei) şi 23 de vele, cu o suprafaţă totală de 1.750 mp. Are o lungime de 82 de metri, lăţimea este de 12 m, pescajul de 5,5 m, iar cu actualele dotări tehnice poate atinge o viteză de 10 noduri marinăreşti.

Nava a fost botezată cu numele „Mircea”, după numele domnitorului Mircea cel Bătrân, în timpul domniei căruia Ţara Românească a ajuns, pentru prima dată, la cea mai mare întindere teritorială, până la Marea Neagră.

După ceremonia de sosire în ţară, organizată la Constanţa, pe 17 mai 1939, primul marş de instrucţie al navei-şcoală „Mircea” a fost executat, în luna iunie 1939, pe Dunăre, până la Galaţi, unde a participat la festivitatea de lansare la apă a primei nave de luptă care a fost construită în România, puitorul de mine „Amiral Ioan Murgescu”. Atunci, nava nu a acostat în niciun port dunărean, în afară de Galaţi, unde a fost ancorată în zona Palatului Navigaţiei. De atunci şi până în prezent, a parcurs peste 300.000 de mile marine, de-a lungul şi de-a latul mărilor şi oceanelor lumii, adică de 14 ori lungimea Ecuatorului.

Un scurt istoric făcut de Flotila Fluvială informează că, după declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea Marinei Militare a decis, pentru siguranţă, ca bricul “Mircea” să fie dus pe braţul Arapu, la Brăila. Aici a staţionat, din 19 februarie 1941, până în vara anului 1944. Pe 9 septembrie 1944, nava-şcoală “Mircea” a fost sechestrată şi preluată abuziv de Armata Sovietică, fiind escortată de remorcherul “Mureşul” până în portul Odessa. Timp de 2 ani a purtat pavilion sovietic, fiind rebotezată “Rion”. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, guvernul URSS a decis ca nava-şcoală să fie retrocedată ţării noastre. Pe 26 mai 1946, s-a desfăşurat în portul Constanţa festivitatea de preluare, în prezenţa Regelui Mihai, a lui Petru Groza, Gheorghe Tătărăscu şi Gheorghe Gheorghiu Dej. Din păcate, nava era o ruină şi a fost nevoie de câţiva ani pentru a putea fi băgată din nou în serviciu.

 

Memoriile unui veteran

 

Ieri, când bricul “Mircea” a acostat în portul brăilean, la bord a urcat şi un martor al evenimentelor din urmă cu mai bine de 70 de ani. Căpitanul în retragere Dumitru Burlacu s-a născut în comuna Tufeşti, în 1923, iar ca toţi tinerii din generaţia lui a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1944, spre sfârşitul războiului, a fost repartizat pe nava-şcoală “Mircea”, pentru asigurarea pazei şi executarea de activităţi administrative pe timpul cât nava se afla la cheu. În prezent, Mihai Burlacu, ajuns la venerabila vârstă de 96 de ani, este imobilizat într-un scaun cu rotile, însă amintirile din război încă îi sunt intacte. Acesta povesteşte cum, cu câteva zile înainte de a fi preluată de sovietici, nava a fost văzută îndeaproape de regele Mihai. “Înainte de a fi predată sovieticilor, au sosit în port 12 maşini cu oficialităţi, printre care şi Regele Mihai. Acesta a coborât din maşină şi a dat un ocol navei. Nu a urcat la bord. Eu eram de pază la schelă. Apoi a urcat în maşină şi tot convoiul a plecat. Câteva zile mai târziu, nava a fost luată de sovietici”, spune Dumitru Burlacu. Ieri, bătrânul veteran a ajuns, după mai bine de şapte decenii, la bordul bricului “Mircea”. Acesta a fost primit cu multă căldură de comandantul Mircea Târhoacă, de ceilalţi ofiţeri, dar şi de cei 30 de cadeţi care participă la actualul marş de instrucţie. Tinerilor cadeţi, veteranul le-a povestit câte ceva din experienţa pe care a avut-o el, pe vremea războiului, când s-a aflat la bordul navei ca militar. “Pe timpul războiului am îndurat cea mai mare foamete, dar la bric am dus-o cel mai bine. Era mâncare multă şi gustoasă, norma de hrană fiind mai mare. Când greşeam, eram pedepsiţi prin urcarea în arboradă, până la rândunică. La început, mi-a fost frică să urc aşa sus, dar mi-am spus că trebuie să reuşesc. Şi am reuşit! De acolo, de sus, nava mi se părea ca o luntre, deşi ea era mult mai mare. Catargul centru are 44 de metri înălţime şi urcam pe el ca furnicile. Dormeam în hamac, nu erau paturi. Iar când făceam curăţenie, bricuiam punţile, le frecam cu nisip şi apoi le spălam cu apă”, sunt doar câteva dintre amintirile împărtăşite de bătrânul veteran.

Miilor de cadeţi care şi-au făcut de-a lungul timpul instrucţia militară pe vestita navă-şcoală a Marinei Militare Române, bricul “Mircea” le-a rămas întipărit în suflet ca o amintire unică. Pentru civilii care au avut ocazia să urce la bordul acestei nave, experienţa este, de asemenea, unică. Sute de brăileni au profitat, ieri, de această oportunitate, în ciuda vremii mohorâte şi reci. Bricul “Mircea” se află şi astăzi în portul brăilean, la pontonul de lângă noua Căpitănie, iar programul de vizită este între orele 09.00-13.00 şi 15.00-19.00.

 

Patru cadeţi brăileni la bordul navei-şcoală

 

Printre studenţii Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” care se află de câteva zile în marşul pe Dunăre se numără şi patru cadeţi brăileni. Este vorba despre Valentin Vasile Frânaru, Gabriel Alexe, Robert Gigi Albu şi Andrei Maximilian Voiculeţ, primii doi fiind absolvenţi ai Liceului Teoretic “C. Angelescu” Ianca, respectiv ai Liceului Teoretic “N. Iorga”.

Valentin ne-a mărturisit că şi-a dorit o carieră militară încă din clasa a VIII-a, iar Academia Navală se dovedeşte a fi alegerea cea mai bună. “Am descoperit foarte multe lucruri deosebite la care nu mă aşteptam. Iar să mă întorc în Brăila cu Bricul «Mircea» e un sentiment deosebit, care nu poate fi explicat în cuvinte”, ne-a declarat acesta.

Gabriel îşi aduce şi acum aminte prima zi petrecută la academie şi spune că vrea să continue în marină, indiferent cât de greu va fi drumul până la o carieră de succes. “Eu sunt o persoană sociabilă şi când am văzut activitatea de grup permanentă de la academie mi-a plăcut din prima clipă. Academia înseamnă formare benefică, disciplină, activitate socială intensă, îţi faci prieteni şi înveţi să fii solidar. Egoismul nu are loc aici şi această idee s-a întărit pe Bricul «Mircea». În voiajul de instruire ai nevoie de coleg indiferent dacă v-aţi certat acum o oră. Mă mândresc că sunt student al Academiei!”, ne-a spus Gabriel Alexe.

Andrei ne-a împărtăşit şi el câteva detalii despre viaţa de student în marină.

“Foarte greu nu este dacă îţi place ceea ce faci, mai ales pe Nava «Mircea». La militari e diferit faţă de civili. Avem un program destul de strict. Adică ne trezim la 5 jumătate, avem înviorarea, avem program de masă, de sectoare, iar până la ora 8 când încep orele trebuie să fie totul făcut. Dar se merită! Cel mai mult îmi place uniforma militară dar şi prestigiul pe care ţi-l oferă. Revenirea în Portul Brăila a fost emoţionantă şi frumoasă pentru că nu mă aşteptam să ajung vreodată cu nava-şcoală în Brăila”, a afirmat tânărul.

Şi pentru Robert marşul pe Dunăre cu nava “Mircea” a reprezentat un moment special, mai ales că îşi doreşte să se întoarcă în Brăila şi să lucreze aici.

“Am avut foarte multe avantaje mergând la această academie, cea mai mare fiind marşul de instrucţie cu Nava-Şcoală «Mircea», nava simbol a Forţelor Navale şi a României. Este o navă care a păstrat tradiţiile vechii marinării, cu arboradă, bricuitul punţilor, dormitul în hamace şi alte elemente de navigaţie care nu ţin de perioada modernă, cum ar fi navigaţia după stele sau după hărţi. Iar venirea cu Bricul «Mircea» la Brăila este ceva spectaculos. E o experienţă unică şi mă bucur că am reuşit să ajungem aici! Aş vrea ca după ce voi absolvi academia să mă întorc în Brăila şi să lucrez în Flotila Fluvială. Aici am crescut, aici am copilărit, îmi place mult oraşul şi zona. Este locul care mă atrage cel mai mult dintre toate porturile pe care le oferă Marina Militară”, ne-a mărturisit Robert.

 

Comandantul Navei-Şcoală “Mircea”, numit ambasador al Colegiului “Murgoci”

 

Sosirea în Portul Brăila a Bricului “Mircea” a reprezentat un moment special pentru comandatul navei, comandor Mircea Târhoacă, care este fost absolvent al Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”, promoţia 1993. Cum luna viitoare colegiul îşi sărbătoreşte Centenarul, ieri, cu ocazia revenirii la Brăila, “Asociaţia Semper Fideles Murgoci”, reprezentată de preşedintele Cristian Niculae, alături de directoarea Mihaela Giurcă şi eleva Gabriela Moraru, i-au oferit comandorului diploma de ambasador al liceului.

“Am multe amintiri legate de liceu. Faleza, pauzele, orele când veneam aici, vapoarele pe care le vedeam că trec pe Dunăre şi mă întrebam cum e să fii pe vapor şi să vezi malul Dunării. Şi acum cred că e important ca atunci când ajungem la maturitate să dăm înapoi din ceea ce am primit”, ne-a declarat comandorul Mircea Târhoacă.

 

Vizitatorii, impresionaţi de bijuteria Marinei Române

 

Primii brăilenii care au aşteptat ieri dimineaţă să vadă ancorarea Bricului “Mircea” s-au declarat fascinaţi de nava-şcoală.

“Mi-a făcut mare plăcere s-o văd. E o bijuterie! Mă bucur că a fost păstrată până acum şi sper să se păstreze în continuare că asta face parte din istoria noastră, a ţării. Căpitanul navei este brăilean şi ne mândrim cu asta, a terminat liceul «Murgoci», şi cu atât mai mult ne creşte inima şi ne bucurăm că avem oameni capabili, nu numai oameni care aduc faină proastă ţării şi Brăilei”, ne-a declarat Victoria O.

Impresionaţi de nava-şcoală au fost şi soţii Constantin, care până ieri o văzuseră doar la televizor. “E prima dată când o vedem în realitate şi e ceva deosebit. E mult mai mare decât la televizor. Nu ştiu dacă până acum a mai fost aşa ceva la Brăila. E o filă de istorie şi merită vizitată cât se află în port”, ne-au spus aceştia.

Reamintim că nava este deschisă publicului şi astăzi, între orele 09.00 – 13.00 şi 15.00 – 19.00. Pe 21 septembrie, Bricul “Mircea” va părăsi Brăila şi se va îndrepta către portul Constanţa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro