Banii economisiţi pe Calea Călăraşilor ajung în Castelul de Apă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Banii economisiţi pe Calea Călăraşilor ajung în Castelul de Apă

Reabilitarea Căii Călăraşilor, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dorobanţilor şi Bulevardul Independenţei, a costat mai puţin decât a fost prevăzut iniţial, iar suma economisită va fi fi utilizată la lucrările de reabilitare a Castelului de Apă din Grădina Mare. Anunţul a fost făcut, ieri, de primarul Aurel Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuite de finalizarea oficială a proiectului intitulat "Modernizarea şi reabilitarea străzii Calea Călăraşilor din Municipiul Brăila, pe tronsonul cuprins între Bd. Dorobanţilor şi Bd. Independenţei". După cum se ştie, lucrările s-au terminat încă din luna iunie, însă, din punct de vedere oficial, proiectul a fost închis abia ieri.
"Astfel de proiecte finanţate pe bani europeni sunt considerate închise abia după ce se termină efectuarea tuturor plăţilor. Putem spune că s-a definitivat şi partea financiară, astfel că proiectul poate fi declarat, în mod oficial, finalizat", a explicat, ieri dimineaţă, primarul Aurel Simionescu, în cadrul conferinţei de presă organizate la sediul Direcţiei Strategii, Programe, Proiecte de Dezvoltare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Brăila. Cu această ocazie, au fost reamintite obiectivele investiţiei şi lucrările realizate efectiv. Scopul a fost "îmbunătăţirea infrastructurii urbane şi a accesabilităţii în municipiul Brăila, a serviciilor de transport şi a mobilităţii populaţiei". Pentru a se atinge aceste ţinte s-a procedat la reabilitarea şi modernizarea a 1,33 kilometri de cale dublă linie de tramvai, 20.800 metri pătraţi de stradă, 6.500 mp de parcări, trotuare şi alveole. De asemenea, au fost reabilitate reţeaua de apă, pe o lungime de 1.128 metri liniari, reţeaua de canalizare, pe 1.106 ml, realizându-se totodată 173 locuri de parcare şi patru staţii de autobuz cu alveole. După cum se ştie, lucrările au fost executate de firma gălăţeană "Tancrad" SRL.
Primarul Aurel Simionescu a ţinut să sublinieze faptul că, în momentul de faţă, tronsonul reabililitat arată foarte bine, chiar dacă, pe parcusul efectuării lucrărilor, au existat reclamaţii legate de calitatea asfaltului folosit sau de modul cum sunt montate liniile de tramvai. "Strada se prezintă într-o stare foarte bună, după cum se vede. Dacă or să apară probleme, ele se vor remedia în cadrul garanţiei de cinci ani, stabilită prin contract", a precizat edilul şef. Simionescu a informat presa că, deşi suma stabilită pentru acest proiect a fost de 37,3 milioane de lei, cheltuielile finale au fost de doar 34,9 milioane lei, deci cu circa 2,4 milioane de lei mai puţin. "Această economie va rămâne în bugetul municipiului şi va constitui un suport pentru un viitor proiect pe care intenţionăm să îl implementăm, şi anume Castelul de Apă din Grădina Mare", a punctat primarul, fără a oferi amănunte despre momentul când ar putea fi pus în practică proiectul de reabilitare a Castelului de Apă unde, după cum se ştie, a funcţionat pe vremuri un restaurant, pe o platformă rotativă ce oferea o panoramă completă a oraşului nostru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro