Mergi la conţinutul principal

Banii şi contractele cu statul n-au miros

Ambele societăţi sunt practic "abonate" prin zonă la contracte cu statul, aşa că lupta pentru reabilitarea celor 160 de kilometri este de înţeles. Mai ales că valoarea contractului este undeva la 90 de milioane de euro. Mai exact, un cost de circa 600.000 de euro pe kilometru de drum judeţean. Reabilitarea respectivelor drumuri face parte dintr-un program mai amplu, derulat de Ministerul Dezvoltării, pentru asfaltarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene din ţară, pe cheltuiala iniţială a constructorilor, urmând ca aceştia să-şi primească banii după 2013, până în 2020. Adică după alegerile generale următoare, când este posibil ca la cârma Ministerului să nu mai fie nici Elena Udrea şi nici PDL în fruntea guvernului.

În acest context, ar părea destul de greu de înţeles de ce, nu numai la Brăila, ci în toată ţara, firmele de construcţii se înghesuie să asfalteze, pe cheltuiala lor, sute de kilometri de drum, pentru a-şi primii banii după ani şi ani de zile.
Răspunsul este simplu: contractele cu bani publici au reprezentat întotdeauna borcanul cu miere al statului, în jurul căruia au roit sute de firme. Nu toată lumea a încăput la masa aleşilor, iar cine a prins un loc nu-l mai lasă din mâini nici dacă e să se hrănească doar cu promisiuni. Pentru multe aceste firme, o promisiune de la stat e oricum mai dulce decât nimic. Şi nu de alta, dar cu siguranţă, nici firmele şi nici guvernul nu vor ieşi în pierdere. Vi se pare că 600.000 de euro e un preţ mic pentru un kilometru de drum judeţean? Ori că, în schimbul acestei concesii, de a-şi primii banii peste 7 ani, firmele în cauză nu vor avea nici un alt beneficiu de pe urma statului? Că acest gest de bunăvoinţă nu va cântări la alte licitaţii ori atribuiri de contracte publice? Sau crede cineva că guvernului, condus de PDL, nu-i pică bine nişte drumuri reabilitate pentru prima oară după zeci de ani, fix în comunele în care primarii sunt pedelişti şi fix în anul în care au loc alegerile locale şi generale?
Şi, dacă tot se laudă PDL Brăila că s-a zbătut la Centru ca judeţul nostru să fie inclus cu cei 160 de kilometri, poate ar fi cazul să-i spună cineva că este al naibii de puţin. Mai exact, la un total de 10.000 de kilometri, media pentru fiecare din cele 41 de judeţe ar fi trebuit să fie de 244 de kilometri. Probabil că, la Brăila, pedeliştii au mai puţine maşini decât prin alte părţi. Restul să-şi facă singuri drumurile, pentru că nu merită atenţia organizaţiei locale a PDL şi, cu atât mai mult, a Elenei Udrea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro