Mergi la conţinutul principal

Balaceala la -2 grade Celsius

Cinci braileni si-au riscat, practic, viata, ieri, plonjind in apele aproape inghetate ale Dunarii, la concursul pentru prinderea Crucii de Boboteaza. Desi termometrul coborirse cu doua grade sub zero si fluviul era plin de sloiuri, acestia, numai in slip, au stat pret de citeva minute in apa si mult mai mult pe puntea unei ambarcatiuni, impingind la maxim rezistenta organismului uman. De altfel, unul dintre inscrisi a preferat sa se retraga in ultimul moment, iar un altul a fost gasit inapt pentru confruntare. Mai trebuie spus ca, anul acesta, Dumitru Oprea, zis "Titel Cracanatu", cistigatorul de anul trecut al competitiei, nu s-a mai inscris la concurs.
Traditionala sarbatoare a Botezului Domnului i-a scos din casa pe brailenii de rind care, cu mic cu mare, au luat cu asalt Faleza Dunarii. Nu mai putin de 120 de jandarmi, citeva zeci de politisti si cam tot atitia politisti comunitari s-au aflat la datorie, reusind sa tina piept miilor de participanti la eveniment si sa asigure ordinea si linistea publica in zona palatului administrativ si in tot orasul. Marea surpriza a zilei a fost aceea ca, pentru a cincea oara, confruntarea de Boboteaza a fost cistigata de Bogdan Vasiliu, de 26 de ani, somer, care participa la concursul pentru prinderea Crucii de sapte ani consecutiv. Brailenilor le-au fost puse la dispozitie doua cisterne aduse de Armata si cinci butoaie pline cu apa - in total aproape 10 tone de agheazma - si, cu toate acestea, tot s-au imbulzit, la bine cunoscutele cozi, dindu-le de furca fortelor de ordine.
Sarbatoarea a inceput de la primele ore ale diminetii, cind in toate bisericile ortodoxe s-a oficiat Sfinta Liturghie, urmata de Sfintirea Apei celei Mari. Sosit special de la Galati, PS Casian Craciun, Episcopul Dunarii de Jos, a oficiat slujba Botezului Domnului la catedrala "Nasterea Domnului" din Bariera Calarasilor, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a sute de credinciosi. "Aducem timpul vesnic in timpul vremelnic; astazi sfintim firea apelor ca sa sfintim si firea noastra paminteasca", a spus, la finele Sfintei Liturghii, ierarhul de la Dunarea de Jos. Toti cei prezenti au intonat, apoi, imnul Bobotezei ("In Iordan botezindu-Te Tu, Doamne/ Inchinarea Treimii s-a aratat") si au pornit in procesiune, cu preotii, cu Icoana sarbatorii si cu fanfara militara in fata, catre Esplanada. La ora 10.45, clopotele catedralei anuntau marele eveniment crestin. Atit la iesirea din sfintul lacas, cit si pe Calea Calarasilor, PS Casian i-a botezat pe braileni cu agheazma si a binecuvintat credinciosii, care se imbulzeau sa-l vada pe episcop. Putin dupa ora 11.00, ierarhul impreuna cu 14 preoti si diaconi si cu pr. Gheorghe Marinescu, protopopul Brailei, au oficiat slujba de Sfintire a Agheazmei celei Mari, pe malul Dunarii, unde erau pregatite cisternele si butoaiele cu apa. Au fost prezenti, printre altii, primarul Brailei, Constantin Sever Cibu, viceprimarul Lucian Tilea, directorul Directiei de Cultura, Ana Harapescu, vicepresedintele CJ Niculina Moisescu, consilierul Vasile Varga, sefii IJJ si ai ISJ Braila. In predica tinuta cu acest prilej, PS Casian a tinut sa sublinieze importanta sarbatorii, a evenimentului propriu-zis, cind Hristos, in virsta de 30 de ani, a ales sa fie botezat de Proorocul Ioan, in Iordanul Iudeei. Prea Sfintia Sa a mai vorbit despre om ca si creatie a Lui Dumnezeu si despre bunatate.

Campionul Bobotezei

A urmat mult-asteptatul concurs pentru prinderea Crucii de Boboteaza. Anul acesta, s-au inscris sapte braileni, din care unul a fost respins din motive medicale si unul s-a retras. Iata numele temerarilor care, sfidind frigul - au fost citeva grade sub zero -, apa rece ca gheata si sloiurile care umplusera Dunarea, au ales sa se arunce dupa pretiosul premiu: Victor Ilie (56 ani); Cornel Chituta (35 ani); Razvan Rahel (21 ani) si fratii Bogdan (26) si Vlad Vasiliu (20 ani). Putin dupa ora 12.00, PS Casian, preotii si autoritatile au urcat pe vasul ancorat in zona Esplanadei, de unde urma sa fie lansata Crucea Bobotezei. Din pacate, cei cinci participanti la concurs au fost indrumati de catre organizatori sa treaca pe o salupa si sa astepte dezbracati mult si bine, pina sa plonjeze in Dunare. Nu e de mirare ca strigau, cu dintii clantanind: "Haideti mai repede, ca am inghetat...!" Doua salupe si un vas fusesera asezate in calea sloiurilor, ca sa fie suficient loc pentru confruntare, iar scafandrii si medicii de la Ambulanta i-au supravegheat indeaproape pe cei cinci temerari, care, numai in slip, au plonjat in apele fluviului, dupa Crucea aruncata de episcop. Concomitent, un pluton de la Marina a executat o salva ("foc cu foc"), in strigatele miilor de braileni care se imbulzeau pe mal, sa vada confruntarea. Bogdan Vasiliu, "campionul Bobotezei", a reusit cu greu sa spuna citeva cuvinte, din pricina frigului indurat, precizind ca asteapta "sanatate si ajutor de la Dumnezeu". Multimea l-a primit cu strigate de bucurie si nu putini au fost aceia care au sarutat Crucea, ca sa le fie de ajutor. Bogdan a primit drept premiu 500 de lei de la Primarie si 200 de lei de la Episcopia Dunarii de Jos.
La finele evenimentului, brailenii s-au calcat in picioare ca sa ia apa sfintita, desi era destula pentru toata lumea, insa au fost ordonati, ce-i drept, nu fara eforturi, de catre jandarmi si politisti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro