Mergi la conţinutul principal

Bai, suspenDATI-O naibii de treaba!

Ati auzit ce vor sa faca astia, ma? Cica daca trece de referendumul de pe 19 mai (apropo, pe 19 mai este Sf. Patriciu, ep si insotitorii sai, potrivit Calendarului Greco-Catolic), Basescu va fi din nou suspendat de Parlament. Nu e sigura chestia asta, dar citiva dintre cei 322 au inceput sa susoteasca pe la colturi ca ar fi o solutie buna sa o tina din suspendare in suspendare si din referendum in referendum pina la izbinda finala. E clar, astia isi bat joc de noi! Daca pina acum ii acuzam pe cei 322 de rea credinta, din momentul asta ii consider niste figuranti, niste neamuri proaste care isi fac de cap (si) pe banii mei. Bineinteles ca ma priveste direct treaba asta cu re-re-referendumurile. Pai, voi stiti cit mai costa in piata, la tarani, un referendum? Nici eu, dar bag de seama ca mult de tot. N-avem noi atitia bani. Pentru ce sa ne numaram la nesfirsit citi sintem pro Basescu si citi anti Basescu, cind putem astepta linistiti anul 2009, sa vedem daca va aparea vreunul in stare sa-l inece pe marinar. Dar, atita timp cit Mircea Geoana nu face referendumuri pe banii lui sau a lu' nevasta-sa, ii convine sa mai comande unul, si-nca unul pina o sa se imbete muci Vacaroiu.
In aceasta actiune a "celor 322" se vede de la o posta disperarea. Imaginati-va numa' ce se va intampla dupa ce Basescu va reveni la
Cotroceni. Stiu, nu are ce sa faca parlamentarilor, caci baietii tin listele pe post de scut. Dar un pic de frecus o sa le dea asa, macar de amorul artei. Si cum cea mai buna aparare este atacul, ii inteleg pe cei 322 ca adopta tactica "focu' la ei!", mai precis la el, locatarul suspendat de la Cotroceni.
Niste fraze debitate de pesedistul Mircea Geoana m-au facut sa scuip televizorul de la mine din sufragerie. "De ce sa facem anticipate? Doar pentru ca asa si-a dorit dintotdeauna domnul Basescu? Mandatul parlamentar este de 4 ani, asa spune legea, si trebuie sa-l respectam. Nici nu se pune problema sa venim in fata electoratului inainte de toamna lui 2008". L-ati auzit pe Geoana? Mandatul lui este de 4 ani! Dar pe Basescu de ce nu l-ati lasat sa-si termine mandatul, bre, sa vedem apoi daca-l mai vrea sau nu lumea? Las' ca va prind eu prin Vidin!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro