* examenul continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului și specializării
Peste 260 de absolveți brăileni au fost așteptați, ieri, la prima probă scrisă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. Vorbim despre proba la Limba și literatura română, acolo unde, la subiectul 3, candidații de la real au avut de prezentat particularitățile unui text poetic studiat aparținând lui Mihai Eminescu, iar cei de la uman au avut de realizat un eseu pe baza unei poezii scrise de Lucian Blaga.
”Bacalaureatul de toamnă” continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului, iar pe 18 august proba la alegere a profilului și specializării. După probele scrise vor urma cele de evaluare a competențelor, care se vor desfășura după următoarul calendar: 22 – 23 august - limba română; 25 august - competențe digitale; 26 și 29 august – competențe într-o limbă străină.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, la a doua sesiune a examenului s-au înscris 433 de candidați, din care 288 candidați sunt din promoția curentă, iar 145 de candidați din serii anterioare. Probele se vor desfășura în două centre de examen: Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” și Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”.
Primele rezultate la sesiunea a doua a Bacalaureatului se vor afișa pe 31 august (până la ora 12:00), iar eventualele contestații pot fi depuse între orele 12:00 – 18:00. În perioada 1-2 septembrie se vor rezolva contestațiile, urmând ca pe 3 septembrie să se afișeze notele finale.
Reamintim că în prima sesiune a Bacalaureatului promovabilitatea în județul nostru a fost de 82,9%, iar la nivel național de 75,2%.