Puţin mai încolo, în Europa, Germania pune condiţii dure, dar hotărârea luată e din cea mai mămoasă posibil. Traian Băsescu ajunge direct în Turcia, care ameninţă Siria, care, la rândul ei, are ceva cu Israelul. Puţin mai încoace, UNPR-ul, membru al coaliţiei de guvernare, merge în China, dar nu oricum, ci la invitaţia Partidului Comunist Chinez, "sfidând" axa Bucureşti-Londra-Washington. Sau poate nu...
Aceste câteva mişcări, puţine din multitudinea celor care s-au derulat în 2011, ne indică faptul că lumea se duce într-un sens, chiar dacă nu bănuim care.
Bine, veţi întreba, dar ce legătură are cu noi, cu Brăila noastră strămoşească? Păi tocmai aia-i, că n-are nicio legătură, iar această stare de fapt e uşor de demonstrat. Bunea Stancu, de pildă, n-a pronunţat o singură dată numele Băsescu, chiar dacă face parte din USL-ul care-l dă jos pe Băsescu. Dumitriu a reuşit o singură figură artistică: să-l ironizeze pe Paleologu şi să declare afecţiune sinceră lui Blaga, adică să se pronunţe pentru trecut şi anti-reformă. Despre UDMR, în altă ordine de idei, nu se discută la Brăila, că n-avem noi treabă. Iar UNPR-ul, serios şi încruntat la centru, devine de desene animate în Brăila, fiind identificat cu Constantin Cibu şi Ganea Vişinel.
Trebuie să ne obişnuim cu gândul că Brăila este un paşalâc. Cine dă mai mult unde trebuie, vine şi-o călăreşte ca-n filme. Sau, cum a spus Ponta acum câteva zile - Brăila rămâne a PSD-ului. A "avut-o" şi-o "are", cum ar veni. Oraşul acesta dă senzaţia unei femei de moravuri uşoare pe care trebuie să pui mâna sau s-o dai din mână în mână ori s-o închiriezi cu ziua. N-are cum să reacţioneze, e prinsă în mizerie, ţinută departe de lume, în beci.
Şi totuşi, există o particularitate a Brăilei de care zapciii par a nu-şi da seama. E foarte bătrână. Gata, e pe moarte, nu mai atrage pe nimeni. La ora 17.00 se trag obloanele, străzile sunt pustii. Satele oferă aceeaşi imagine ca acum 60 de ani. Copiii cresc cu gândul obsedant al fugii. Iar bătrânii, singurii siguri, sunt hrăniţi de altcineva, nu de rândaşii noştri judeţeni şi municipali.
De aceea nu înţeleg eu de unde vine în oraşul ăsta tot acest anti-europenism, anti-regionalism, anti-reformism, într-un cuvânt - anti-lumea. Sau, poate, înţeleg! Poate că în fiecare zace, bine ascuns, bastonul de rândaş, visul victimei de a lua locul călăului.
