Nu ştiu dacă aţi citit mesajul Alexandrei Furnea, una dintre supravieţuitoarele tragediei de acum 2 ani din Clubul Colectiv, devenit viral pe reţelele de socializare. Este un mesaj dureros şi revoltător despre sistemul criminal care a avut „grijă” de victimele cumplitului incendiu. Sistemul criminal format din politicieni criminali şi medici criminali. Sistemul care a rămas, bine-mersi, să conducă şi cică să vindece România.
Ceea ce a trăit în România, în spitalele româneşti, Alexandra Furnea şi, de fapt, toţi răniţii din Colectiv este, de fapt, o tragedie îngrozitoare. O tragedie mai greu de suportat şi de înţeles decât însăşi tragedia din club. Mai grea pentru că tot ceea ce au suferit răniţii din Colectiv în unităţile sanitare româneşti, mulţumită sistemului medical şi politic românesc, n-a fost un accident, precum cel din club. A fost tortură cu bună ştiinţă, a fost crimă cu premeditare, a fost crimă prin sadism.
Este inadmisibil ca asemenea lucruri să se întâmple într-o ţară nu civilizată, dar măcar una din epoca modernă, una care nu este sub vreo dictatură inumană a vreunui bolnav ucigaş în masă. Şi totuşi, victimele din Colectiv au fost supuse unui tratament dezumanizant, de către aşa-zişi oameni – de la decidenţi ai statului la o bună parte a medicilor. Şi toate acestea sub asigurările date de toată lumea responsabilă din sistem, în frunte cu ministrul de atunci al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, acum deputat PSD de Iaşi, şi veşnicul secretar de stat Arafat: „Avem tot ce ne trebuie, toate sunt bune, totul este sub control”.
Nu, nu aveau nimic din ceea ce le trebuia. Nu aveau şi nu au nici acum. De fapt, după 2 ani, nu s-a schimbat nimic. Nu au avut ce le trebuie nici pentru răniţii din Colectiv, nici pentru oricare altă victimă a oricărui alt incendiu, şi nu au nici acum. Însă dincolo de lipsurile materiale, nu au avut suflet. Au avut, în schimb, multă nesimţire, mult tupeu, mult neprofesionalism şi multe orgolii. Prea multe orgolii ca să recunoască, de la bun început, că dotările spitalelor româneşti în materie de arşi sunt la pământ şi că ar fi ideal ca, încă din prima clipă, toţi răniţii să fie transferaţi în străinătate. N-am înţeles de ce nu s-a dorit asta – sunt, cel mai probabil, rămăşiţe ale mentalităţii comuniste, când nu aveai voie să recunoşti că lucrurile sunt şubrede în multe privinţe în orânduirea socialistă multilateral dezvoltată. O mentalitate, de fapt, criminală!
Responsabilii crimelor post-Colectiv sunt în continuare bine-mersi. Nimeni n-a răspuns în niciun fel şi nici nu o va face pentru chinurile suferite în spitalele româneşti de supravieţuitori precum Alexandra. Nici pentru moartea a zeci de răniţi, trataţi prost şi infectaţi cu bacterii intraspitaliceşti.
În schimb, supravieţuitorii tragediei din Colectiv şi familiile celor 65 de morţi nu sunt bine. Aşa cum nu este nici această naţie, în întregul ei. Chiar dacă nu o ştie sau nu o conştientizează, naţia română e bolnavă. Este bolnavă moral şi, cel mai probabil, într-un stadiu incurabil. Dar avem tot ce ne trebuie.
Povestea înfiorătoare a Alexandrei Furnea o puteţi citi AICI.
