Codul galben de vreme rea emis de meteorologi a băgat în alertă autorităţile brăilene. Vineri, la nivelul Prefecturii s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care, pe fondul ninsorilor prognozate de vineri seara, ora 16.00, până sâmbătă după-amiază, la ora 14.00, a dispus câteva măsuri ce trebuie aplicate imediat de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.
Astfel, s-a stabilit ca la nivelul tuturor primăriilor din judeţ să se instituie servicii de permanenţă, astfel încât cetăţenii să fie informaţi despre fenomenele meteorologice prognozate, să se verifice utilajele de intervenţie şi stocurile de materiale antiderapant şi să se monitorizeze situaţia căilor de comunicaţii, infrastructura de transport, energie şi alte utilităţi publice. S-a mai stabilit de asemenea ca persoanele cu afecţiuni medicale să fie monitorizate, în vederea asigurării asistenţei de specialitate şi a transportului către unităţile spitaliceşti, dacă situaţia o va impune. Autorităţile dau asigurări că dispeceratul comun din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila va monitoriza situaţia operativă din judeţ, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, astfel încât să se poată interveni în cel mai scurt timp acolo unde va fi nevoie.
Vineri după-amiază, vicepremierul Gabriel Oprea a ţinut o videoconferinţă cu prefecţii din cele 24 de judeţe din sudul ţării unde era instituit codul galben. După ce s-a informat despre situaţia stocurilor de materiale şi a efectivelor pregătite să intervină, vicepremierul a solicitat să se acţioneze prompt, imediat ce se vor semnala primele ninsori.
Autorităţile brăilene spun că sunt pregătite să facă faţă situaţiei. Ca de obicei, Primăria Brăila se bazează pe firmele de salubritate - RER, Eco şi Braicata - care desfăşoară activităţile de deszăpezire pe raza municipiului. Pe drumurile judeţene vor acţiona tot Primăriile din mediul rural, fiecare în zona de competenţă, deoarece Consiliul Judeţean Brăila n-a reuşit să semeneze un contract cu o firmă specializată, care să se ocupe de deszăpezire în mod integral.