Au investit în case la Cazasu şi acum se «îneacă» în noroaie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au investit în case la Cazasu şi acum se «îneacă» în noroaie

Au renunţat la viaţa de la oraş şi şi-au construit casă la Cazasu, iar acum rămân împotmoliţi cu maşina prin noroaie. Acesta este coşmarul îndurat zilnic de câteva familii care locuiesc pe o uliţă aflată chiar la marginea comunei învecinate cu Brăila, perpendicular pe şoseaua naţională. "Toate străzile din localitate sunt pietruite, cu excepţia acesteia unde locuim noi. Fiind drum de pământ, devine impracticabil după fiecare ploaie, iar dacă totuşi te încumeţi să circuli cu maşina pe aici rişti să derapezi şi să ajungi în canalul de desecare de pe margine. Am făcut nenumărate solicitări către Primăria Cazasu să rezolve această problemă şi tot timpul ni se spune că se va face. Ce se face nu ştim, că până acum nu s-a rezolvat nimic. Două maşini am distrus de când ne-am făcut casă aici şi suntem nevoiţi să parcurgem acest drum", ne-a spus Cătălin Ciolacu. Un alt locatar al străzii, Remus Lazăr, afirmă că, sătul să tot aştepte intervenţia Primăriei, a încercat să pietruiască el strada, însă fără prea mare succes. "Am cărat câteva căruţe cu piatră şi le-am întins pe drum, dar n-a ţinut, s-a îngropat în pământ. Dacă nu se face o pietruire ca lumea, cu utilaje, nu se rezolvă nimic. Problema e că deocamdată nu se face nimic, de parcă noi nu plătim taxe şi impozite ca şi ceilalţi din sat", a explicat şi Remus Lazăr.
Primarul comunei Cazasu, Tudorel Anton, declară că a făcut demersuri pentru pietruirea străzii respective, dar şi a altor străzi aflate într-o situaţia similară, de pe celelalte laturi ale comunei. "Consiliul Local Cazasu a aprobat, în luna iulie 2014, alocarea de la bugetul local a unei sume de 290.000 lei, pentru pietruirea a 3 km de străzi, situate pe laturile comunei. Şi porţiunea de stradă la care faceţi referire, lungă de circa 300 metri, intră în acest proiect. Problema e că a durat mult până când s-a făcut licitaţia şi s-a semnat contractul cu o firmă specializată. Abia în noiembrie s-au rezolvat aceste aspecte, însă n-am început lucrările deoarece venea iarna şi n-aveam cum să ţinem şantierul deschis în astfel de condiţii. La primăvară, în martie sau aprilie, o să facem pietruirea acestor străzi, ca să nu mai fie discuţii", ne-a declarat primarul Anton.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro