Au început protestele! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au început protestele!

Era de așteptat să explodeze dorința cetățenilor acestei țări dar și ai acestei lumi de a ieși în stradă, de a scanda, de a înjura guverne, de a protesta, câtă vreme nu se mai vede luminița de la capătul tunelului. Totu-i o nebuloasă! Libertățile cetățenești sunt îngrădite în statele democratice cu o nonșalanță înfiorătoare! Asta deși de luni de zile s-a dat drumul la vaccinări, s-au făcut o sumedenie de promisiuni de normalitate dinspre conducătorii politici ai acestei lumi, și părea că speranța urmează să se reinstaureze. Când colo? Ce să vezi? A mai venit un val! Pandemia lovește din nou!

Referindu-ne strict la România, în condițiile în care aproximativ 1 milion de români s-au vaccinat deja și mulți alții, declarați sau nu, au făcut boala, iar acum au anticorpi, acest al treilea val pare de neînțeles. Am primit vreo explicație clară, asumată de către autoritățile medicale cu privire la acest paradox? NU. Ba mai mult, în această perioadă unele cadre medicale afirmă pe la colțuri că, de fapt, unii dintre vaccinați au avut reacții adverse și ar fi fost internați pentru Covid. O fi, dar mai degrabă eu cred că bieții vaccinați au luat virusul înainte ca organismul lor să dezvolte suficienți anticorpi. După cum, într-un mod cel puțin dubios, în secțiile ATI se moare prea mult de Covid. Cum te intubează, cum te ia la braț doamna cu coasa! Nu sunt doctor, dar iată că unii medici au început să vorbească. Despre alte tratamente, despre ce se întâmplă în secțiile ATI, despre vaccinare, despre depresia și anxietatea care înghit sufletele însingurate. Ce i-a scos în stradă pe unii concetățeni de-ai noștri în București, Arad, Timișoara, Pitești, Constanța, Galați și chiar și în Brăila? Noile restricții, de un absurd ce cu greu poate fi catalogat. De pildă, măsura cu închiderea magazinelor alimentare la ora 18.00, toată săptămâna în cazul incidenței îmbolnăvirilor de peste 7,5 la mie, sau doar în week-end, acolo unde este peste 4 la mie. Sau circulația interzisă de la ora 20.00. Sau decizia restrângerii dreptului de a caza la doar 70% din capacitatea unității de turism în unele stațiuni montane. Au fost recompensați cu ceva administratorii de hoteluri, pensiuni, restaurante pentru acest nou brânci spre faliment? Dar salariații care rămân fără locuri de muncă? Dar patronatele, salariații, artiștii independenți, într-un cuvânt toată industria organizatorilor de evenimente artistice, culturale, din zona aceasta a divertismentului, a zâmbetului, cum a catalogat-o Dragoș Anastasiu, ce sprijin au primit? Este vorba despre circa un milion de locuri de muncă!

Revenind, mulți cetățeni din astfel de zone deja închise, nu pricep de ce autoritățile îi obligă pe oameni să se înghesuie la cumpărături până în ora 18.00, când mult mai ok era să aibă program normal unitățile alimentare, tocmai pentru evitarea aglomerației. Mulți cetățeni nu pricep de ce acum, în acest an, pare că vom avea dreptul să mergem la Slujba de Înviere, dar anul trecut când erau muuult mai puține cazuri de Covid – 19,  am fost țintuiți în case și bisericile închise. Mulți cetățeni nu pricep cum, dintr-odată, morții de Covid pot fi înmormântați omenește, îmbrăcați cu haine și nu aruncați goi în niște saci de plastic, ca până acum. Mulți cetățeni nu pricep de ce acum, dintr-odată, morții de Covid pot fi ținuți și în capelă nu doar afară în curțile bisericilor. “Virusul a obosit...”, a remarcat cu amărăciune un cleric brăilean.  

Se pare că n-au murit suficienți oameni! Se pare că n-au murit suficiente afaceri! Se pare că încă mai găsim puterea să zâmbim, să ne distrăm, să visăm la concedii, să gândim, să rezistăm cu credință în Dumnezeu. Asta e!

 

P.S. În cursul zilei de ieri, din surse guvernamentale, apăruse informația cum că se intenționează relaxarea măsurilor cu privire la închiderea atât de devreme a magazinelor alimentare. Când colo, chiar la închiderea ediției, Guvernul Cîțu a informat oficial că nu are de gând să renunțe la închiderea de la ora 18.00. Fără comentarii!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro