Ei, sigur că da, n-a murit nimeni de foame pe vremea aceea! Dar numai noi, generaţiile care am crescut aşa, ştim câte pofte am fost nevoiţi să ne înfrângem sau cât ne-am căznit să ne prefacem că ni le împlinim cu surogate!
Acum, perioada aceea pare mult în urmă, iar "povestea" asta, ruptă dintr-o altă "dimensiune". Mai bună sau mai rea - şi după atâţia ani părerile sunt încă împărţite - dar clar diametral opusă cu ce avem în prezent. De aceea şi pare incredibilă.
Păi, cum să îşi imagineze copilul sau adolescentul de astăzi că poţi trăi în atâta "goliciune", când, acum, unde te uiţi, unde te întorci, vezi doar magazine cu rafturi pline, ticsite cu de toate, dulciuri, alimente, sucuri, cafea, multe dintre ele deschise non stop. La 12.00 noaptea fix ai poftă de ceva, de orice, la 12.00 noaptea fix ţi-o îndeplineşti. La ce preţ? Discutabil. Dar dacă atâtea unităţi supravieţuiesc (şi, cum, necum, ele chiar supravieţuiesc!), e clar că cerere există. Oricum, nu preţul este subiectul pe care vreau să-l comentez de data aceasta. Ci avalanşa, invazia de produse cu care ne confruntăm în prezent, de fapt extrema cealaltă a punctului de unde am pornit acest editorial. Şi care, iată, se dovedeşte că nici ea nu e tocmai confortabilă. Ba chiar, nu e confortabilă deloc, atâta vreme cât am ajuns practic "sclavii" ei. Pentru că asta am ajuns: sclavii unei societăţi construite şi bazate pe consum. Un consum în care segmentul alimente deţine o pondere importantă.
Acum, tentaţia e mare. Oferta e extrem de generoasă, ambalajul ne ia ochii, iar reclama ne tâmpeşte. Aşa că, ce să facem? Cumpărăm. Chit că pentru asta ne îndatorăm sau sacrificăm din alte "conturi". Chit că, uneori, o facem fără discernământ. Gândiţi-vă numai la ce se întâmplă de sărbători, când goana după mâncare întrece orice! Procedăm aşa poate şi pentru că încă n-am reuşit să scăpăm de amintirea vremurilor trecute, poate şi pentru că, aruncaţi brusc dintr-o extremă în alta, nu am avut vreme să învăţăm pe îndelete cum să ne gestionăm corect "preaplinul" acesta. Nici noi, cumpărătorii, nici ei, producătorii. Indiferent de motive, însă, realitatea asta e, şi nu cred că ar trebui să ne mai deranjeze că suntem catalogaţi drept un popor care, în general, mănâncă mult, iraţional, iar pentru că preţul dictează - de calitate discutabilă.
Oricum, statisticile medicale confirmă asta. Specialiştii ne avertizează tot mai des că suntem din ce ce în ce mai bolnavi şi că multe din cauzele îmbolnăvirilor au legătură cu stilul de viaţă şi alimentaţia. În concluzie cu ce, cât şi cum mâncăm. Adică: "Atenţie! mâncaţi mult şi prost calitativ".
Atât de prost, încât bolile generate de incorecta alimentaţie (obezitate, tulburări digestive, dereglări hormonale, insuficienţa hepatică, ba chiar depresia şi infertilitatea sunt puse tot pe seama ei) au ajuns deja probleme naţionale. Atât de prost, încât până şi parlamentarii au ajuns la concluzia că trebuie făcut ceva. Iar soluţia propusă de ei, aprobată deja de senatori, se referă la etichetarea produselor alimentare cu buline de diverse culori, în funcţie de cantitatea de aditivi pe care o conţin, adică de calitate.
Sunt convinsă, acordul senatorilor este doar un prim pas, până la final calea va fi lungă şi grea, interesele vor pune multe piedici. Producătorii de alimente sigur se vor opune, mă rog, unii dintre ei. Dar, dacă specialiştii vor găsi o soluţie corectă şi echitabilă, iar societatea civilă se va implica, şanse de reuşită sunt. Cu atât mai mult cu cât se apropie perioada electorală în care, de regulă, politicienii sunt ceva mai dispuşi să facă nişte concesii votanţilor.
Iar eu, cetăţean şi consumator deopotrivă, sunt conştientă şi convinsă că avem nevoie acum de o asemenea "concesie", că un astfel de act normativ ar fi benefic la acest moment. Pentru noi, consumatorii, care, sincer, cred că avem nevoie de "educaţie alimentară". Pentru ei, agenţii economici, care trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: o afacere durabilă se construieşte în timp şi numai cu respect pentru client. Iar acest respect se poate obţine printr-un raport corect şi echitabil calitate - preţ.