Ceea ce se întâmplă acum în România este o tragedie, o tragedie a unor oameni care pe lângă faptul că s-au infectat cu acest virus periculos, au căzut victime ori propriilor convingeri, ori mai grav, unor convingeri ale unor indivizi care de aproape doi ani tânjesc după atenție, a unor indivizi frustrați din punct de vedere social sau intelectual, indivizi care nu-și pot păstra opiniile în propria cavitate craniană și care se simt satisfăcuți, importanți atunci când îndeamnă masele să se alinieze la gândirea lor. Satisfacția acestora este cu atât mai mare cu cât, exact ca într-o sectă, câștigă zi de zi adepți care la rândul lor devin vehemenți în încercarea de convingere a altor membri din societate.
Este lesne de înțeles că fac aici referire la o categorie gen “Șoșoacă” – dar ca ea sunt mulți, deci o consider pe ea ca fiind personajul comun din acest film bazat pe fapte reale – categoria celor care nu cred în existența virusului ce a dat peste cap tot mapamondul, care nu cred în vaccin și că “serul ucigaș“, dovedit fiind acum, este în acest moment singura soluție de a limita răspândirea ori, cel mai important, de a mări considerabil șansele la viață, de a nu ajunge acolo unde dispare scepticismul, la ATI!
Mi-ar fi plăcut ca eșuata noastră campanie de vaccinare să fi fost făcută de profesioniști și nu de politicieni, mi-ar fi plăcut să mă conving că românii sunt un popor cerebral, nu condus de sentimente ancestrale strămoșești, să fi realizat dupa atâția ani de la căderea comunismului că suntem un popor european, civilizat în gândire și comportament. Dar să văd în prezent cum România se cocoață infectată în topuri ale morții, la doi ani de la izbucnirea pandemiei, mă face să cred, din păcate, că am rămas mult în urmă.
Mă doare, sincer, să văd în fiecare zi comentarii, mesaje de genul “Totul este o făcătură”, “Minciuni!”, “Va-u dat bani ca să mințiți!”, “A-ți umplut lumea cu minciunile voastre” etc, și tot în fiecare zi să văd drama celor care ajung la ATI, a acelor oameni pentru care șansele de supraviețuire sunt o loterie, cum își împart, din empatie, gurile de oxigen, cum țipă către medici să fie vaccinați, cum scepticismul râde hidos dincolo de ușa pe care au intrat în poate ultima cameră din viața lor.
Nu caut acum să conving pe cineva să se vaccineze deoarece nu mă consider parte a unui segment din societate care să-i determine pe alții să-mi accepte opiniile. Când m-am vaccinat am facut-o pentru mine, pentru familia mea, nu pentru libertate. Acest aspect ar fi trebuit să-l fi înțeles și cei pentru care ultima încăpere a fost ATI. La ce folos libertatea când nu mai ai viață?
Până unde poate duce vehemența, inconștiența? Până la tragedii care ajung să fie regretate prea târziu.
“Cum? Voi v-ați vaccinat??”, se mira cu câteva luni în urmă o persoană care zilele trecute mi-a transmis “N-am crezut că mie o să mi se întâmple”. Acum este în spital, nevaccinată și înspăimântată. Și îmi pun întrebarea de ce, ce a determinat această persoană să fie ignorantă, să nu pună în balanță la timpul potrivit toate elementele și să decidă ce este mai bine. Și sunt mulți, foarte mulți care au ales varianta de a închide ochii în fața realității, care s-au simțit în siguranță înconjurați și alimentați de diverși lideri și formatori de opinii, dar care acum ajung niște numere într-o statistică.
Am să închei cu mărturia unui medic de la Spitalul de Copii “Sf. Ioan” din Galați, mărturie care m-a tulburat dar și revoltat deopotrivă: “Într-o viață întreagă de activitate n-am văzut așa ceva pe secțiile ATI de la noi. Sunt pline cu copii, copii intubați! Este un subiect sensibil care se caută să nu fie făcut public, dar acesta este adevărul”.
Deci realitatea este cu totul alta, una care nu seamănă deloc cu cea pe care ne-am fi dorit-o de fapt. Nu autoritățile ne mint umflând numerele, nu presa ne minte când ne prezintă - atât cât îi este permis accesul – situațiile din ATI. Numerele sunt mult, mult mai mari, iar dramele pacienților, dincolo de ușile închise, vor rămâne în cea mai mare parte ascunse. Medicii nu vorbesc, nu au timp de conspirații mondiale în care se plănuiește exctincția rasei umane prin vaccinare, ei își fac datoria așa cum știu și cum pot, bucurându-se pentru o viață salvată și suferind pentru una pierdută.
Iar noi – mă adaug și eu aici, am și eu partea mea de vină deorece de multe ori am ales să nu intru în conflict cu 70% dintre cunoscuții mei - noi suntem bipede cu drepturi, cu libertate de exprimare, cu libertatea de a sfătui pe alții să nu poarte mască, să nu se vaccinze, pentru că - nu-i așa? - totul este o conspirație și doar Dumnezeu ne mai este alături. Dumnezeu ne-a dat inteligența, separându-ne de restul ființelor de pe Pământ. Să o folosim, să demonstrăm că nu suntem o turmă de daci liberi, împingându-ne unii pe alții, înghesuiți, cu surle și trâmbițe, pășind cu încredere pe o pojghiță de gheață subțire.
EDITORIALUL reprezintă strict opinia autorului.
