• o brăileancă reclamă faptul că, zilele trecute, a cumpărat de la o pescărie din Piața Mare un kilogram de sardine • peștii arătau bine, însă acasă a constatat că sunt putrezi pe interior • a doua zi, vânzătoarea i-a spus că așa este acest pește ”mai sensibil” • totuși, i-au fost returnați banii, în baza bonului • la o altă pescărie, este postat permanent în vitrină un anunț care îi îndeamnă pe oameni să cumpere oblete • acest tip de pește lipsește, însă, aproape permanent din oferta magazinului
O pensionară din Brăila ne-a sesizat despre ce a păţit în Piaţa Mare, când a cumpărat recent 1 kg de sardine. “M-am bucurat când am văzut acest peşte, dar şi de amabilitatea vânzătoarei. Culmea este că acasă am constatat că peştele, arătând frumos pe dinafară, era putred la interior. A doua zi dimineaţa i-am arătat vânzătoarei peştele. S-a uitat la el, spunându-mi că «aşa este acest peşte, e mai sensibil(?!), dar se află în termen». Ca să-mi reproşeze apoi că de ce nu l-am controlat pe loc, când l-am cumpărat. Oricum, pe baza bonului mi-a returnat imediat banii, iar în acest timp un domn care a apăsat pe burta unui caras, a strâmbat din nas şi a plecat. Curios este că a doua zi când m-am prezentat cu sardina, acelaşi peşte era mai ieftin. Ce să înţeleg din acest lucru ?”, ne-a spus reclamanta.
Uite obleţul, nu e obleţul!
Aceeaşi doamnă, şi nu numai dânsa, a avut parte de o dublă surpriză, la o altă pescărie. “Cu o lună de zile în urmă, la ora 10.00, am cumpărat de acolo o bunătate de obleţ, proaspăt şi ieftin. Hai să mai luăm nişte obleţ, i-am spus soţului, după un timp. Dar ce să vezi: cu toate că pe geam este lipit permanent un ditamai afişul despre acest peşte, nu am mai avut noroc, nici să-l văd. Iar răspunsurile primite, chiar la primele ore ale dimineţii (între 8.00 şi 9.00) erau de genul: “doar ce l-am terminat, mai reveniţi”; şi am revenit după câteva zile, când mi s-a spus: «ce contează acest afiş, nu avem obleț şi nu ştim când mai primim». Atunci, să se dea jos acel anunţ derutant pentru cei doritori de obleţ!”.
Noi vrem să credem că aceste aspecte nedorite sunt singulare şi fără rea intenţie, dar mai multe controale la pescării nu strică. Pentru corectitudine în relaţiile cu clienţii şi sănătatea acestora!