Ce afaceri şi ce ştergeri de datorii o fi pierdut miliardarul FNI prin rămânerea la putere a găştii portocalii, Dumnezeu ştie, însă mi-e foarte clar că independenţa presei nu face casă bună cu aceste creanţe colosale. De altfel, cred că nu prea mai putem vorbi despre presă naţională independentă încă de la începutul anilor 2000, când guvernul de atunci implementase un interesant sistem de recompense cu publicitate de la stat şi ştergeri de datorii pentru patronii marilor ziare şi televiziuni, care şi-au învăţat jurnaliştii să tacă ori să spună doar ceea ce trebuie. O generaţie întreagă de ziarişti mercenari s-a dezvoltat în felul ăsta şi populează majoritatea redacţiilor din capitală, golite astfel de orice urmă de deontologie, reacţionând firesc la sforile trase de patronate. Patronate care au reuşit să transforme mass-media într-un circ periculos. Cazul Dan Diaconescu este reprezentativ pentru felul în care a decăzut presa în România.
Apoi am văzut, ieri, cum televiziunea despre care vorbeam la începutul acestui text se inflamase şi reclama un atac la libertatea presei, după ce CSAT a trecut în raportul său, la capitolul vulnerabilităţi, campaniile de presă făcute "la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora". Dincolo de faptul că îmi vine greu să ader la ideea că menţionarea într-un raport, fie el şi al CSAT, a uneia dintre marile probleme ale presei din România ar fi un atac la libertatea presei, tind să cred că, mai degrabă, la libertatea presei atentează tocmai cei care fac presa. Distrugerea ziarului "Cotidianul" sau demisiile de la "Academia Caţavencu" sunt doar două dintre exemplele care ne-au arătat, recent, felul în care interesele politice şi economice distrug redacţii întregi şi mutilează libertatea de expresie ori dreptul la informare.
Citeste blogul lui Marian COMAN
