Astăzi se decide cine va conduce învăţământul brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Astăzi se decide cine va conduce învăţământul brăilean

Astăzi, cele două profesoare înscrise în cursa pentru postul de inspector şcolar general susţin cele trei probe în faţa comisiei. Prima etapă a competiţiei va fi evaluarea CV-ului, după care se va da un test grilă, pe computer, timp de 30 de minute, cu întrebări din bibliografia anunţată. Comisia pregăteşte 100 de itemi din managementul educaţional şi administrativ şi alţi 40 de itemi din managementul educaţional pentru fiecare limbă străină aleasă de competitori, iar candidaţii vor primi dintre aceştia 10 itemi de management educaţional şi administrativ, din care trei vor fi formulaţi în limba străină aleasă de candidat. Fiecare item este punctat cu 0,75 puncte. De asemenea, trebuie să expedieze la o adresă de e-mail indicată de comisia de concurs testul rezolvat, pentru care se mai primesc 2,5 puncte. La final, candidaţii vor susţine un interviu în faţa comisiei, unde se va aprecia calitatea şi susţinerea ofertei manageriale, răspunsurile referitoare la inspecţia şcolară, aplicarea legislaţiei şcolare, a managementului educaţional şi deontologia profesională. Punctajul minim de promovare a fiecărei probe este de 35. Reprezentanţii Biroului de presă al ministerului Educaţiei au precizat că toate aceste evaluări se vor desfăşura la sediul Ministerului Educaţiei. Comisia este fomată din cinci membri: secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Valentina Ştefania Duminică, preşedinte, trei inspectori şcolari generali din teritoriu şi un director din Ministerul Educaţiei, care are competenţe în domeniu. Rezultatele se vor afişa în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute de candidaţi, la sediul ministerului, în aceeaşi zi. Contestaţiile se pot depune în termen de cinci zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor, iar decizia privind contestaţia se comunică în şapte zile lucrătoare. Dintre candidaţii admişi este declarat promovat cel cu punctajul cel mai mare. La punctaje egale, va promova candidatul care a obţinut punctajul mai mare la interviu. În final se va încheia un contract de management pentru patru ani.
În concurs s-au înscris iniţial trei candidaţi, profesorii: Carmen Pîrlog, Adriana Dumitrescu şi Iulian Danielescu.
Profesorul Iulian Danielescu, fostul inspector şcolar general care şi-a dat demisia în urmă cu câteva zile din cauza scandalului de corupţie de la IŞJ, în care este implicat, a declarat, ieri, că nu este încă hotărât dacă să participe sau nu la concurs. A subliniat că va decide astăzi, dacă participă sau nu. Alături de el în cursă mai sunt profesoarele: Carmen Pîrlog, în prezent inspector şcolar general adjunct şi profesoară de geografie şi germană la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", şi Adriana Dumitrescu, profesoară de istorie la Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", fost director al Şcolii "C. S. Aldea".
Reamintim că în urmă cu câteva zile inspectorul şcolar general Iulian Danielescu şi-a dat demisia, în urma scandalului iscat de trimiterea sa în judecată pentru abuz în funcţie. În locul său a fost numită interimar prof. Cristina Anton, director al Casei Corpului Didactic.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro